Oraşul Târgovişte va găzdui în perioada 20-22 decembrie turneul final al Memorialului „Gheorghe Ene”, destinat juniorilor născuţi în 2007. Vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti va fi reprezentată la această competiţie de Kinder Târgovişte, echipa căştigătoare a Zonei 6 a turneul zonal. Toate meciurile întrecerii vor avea loc în Sala Sporturilor, iar organizator va fi Kinder, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal. Alături de formaţia dâmboviţeană, la faza finală a competiţiei s-au mai calificat Atletico Arad, CFR Cluj, Academia Gheorghe Hagi, Interstar Sibiu, LPS Suceava, Prosport Focşani şi Atletic Zalău. Obiectivul Kinderului la turneu va fi o clasare pe podium la final. „Faptul că municipiul Târgovişte găzduieşte turneul final denotă că FRF a avut încredere că organizarea va fi una la superlativ, aşa cum a fost şi în urmă cu an. Toate cluburile din oraş s-au conectat la acest eveniment. Din punct de vedere sportiv ne aflăm între cele mai bune opt cluburi din ţară. Sper să fie un spectacol agreabil, să fie o bucurie pentru copii că au ajuns până aici şi au posibilitatea şă-şi măsoare forţele cu cele mai bune echipe din ţară. Ne dorim să ne clasăm pe podium la sfârşit, dar sunt mulţi factori variabili încât nu poţi să faci o previziune în acest sens. La copii sunt fluctuaţiile foarte mari”, ne-a declarat Ciprian Prisăcaru, managerul turneului. Târgoviştea a primit acceptul FRF de a organiza pentru al doilea an consecutiv această competiţie. Şedinţa tehnică şi stabilirea grupelor vor avea loc mâine după-amiază, la Curtea Domnească. Echipa Kinderului, antrenată de Cosmin Toboşaru va miza pe un lot de jucători alcătuit din David Flaider, Iustin Oprea, Claudiu Şeran, Eric Călugărescu, Mihai Toma, Sebastian Băicoianu, Ianoş Bucureşteanu, Damian Băicoianu, Alexandru Matei, Fabian Penică şi Mihai Alexandru. Pe de altă parte, grupa de juniori F a Kinderului (antrenor Valentin Marian) s-a clasat pe locul 5 la turneul final al Memorialului „Gheorghe Ola”, desfăşurat la Focşani.
Ionuţ Parghel