kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Ring de box pe terenul de fotbal! Trei jucători de la AS Coada Izvorului au fost transportați de urgență la spital

Nici nu s-au reluat bine competițiile județene de fotbal și deja au apărut scandalurile! Primul joc care s-a transformat într-un meci de box a fost cel dintre Spicul Jugureni și AS Coada Izvorului, programat în etapa a doua a Ligii a 5-a – Onoare Vest. La scorul de 2-2, terenul din Jugureni a devenit o adevărată junglă, iar patru jucători ai echipei oaspete au fost făcuți KO de componenții formației gazdă. Printre cei care au fost loviți cu pumnii s-au aflat Negoi, I. Constantin, G. Constantin și Manole, iar ultimii trei au ajuns de urgență la Spitalul Județean din Târgoviște, în urma loviturilor încasate. Scandalul a degenerat după ce Negoi a primit cartonaș roșu din partea arbitrului Codruț Tudor, care neagă în mare parte incidentele grave apărute pe terenul din Jugureni. “Nu a fost nici un scandal. Nu știu de unde au apărut astfel prostii. Cred că numai cineva rău intenționat a putut să ofere asemenea dezinformări. Pot spune doar că am acordat două cartonașe roșii, după ce doi jucători s-au lovit reciproc. Astfel, de lucruri se întâmplă și în Liga I nu numai la acest nivel. Nu am văzut pe terenul din Jugureni furci, coase sau topoare! Dacă ar fi fost scandal, așa cum se scrie în presă, credeți că nu aș fi făcut raport suplimentar? Cum nu au existat lucruri ieșite din comun nu am făcut nici un raport suplimentar. După ce mi se va analiza raportul de joc, o să cer acceptul AJF Dâmbovița pentru a spune cu exactitate ce s-a întâmplat la acest joc. Acum, pot să spun doar că nu au fost incidente majore”, ne-a declarat arbitrului meciului. Dacă nu au existat incidente, domnule Codruț Tudor vă întrebăm și noi de ce au ajuns la spital în stare gravă nu mai puțin de trei jucători de la Coada Izvorului?

Ionuț Parghel

Distribuie:

4 comentarii la „Ring de box pe terenul de fotbal! Trei jucători de la AS Coada Izvorului au fost transportați de urgență la spital”

  1. Bătăuşul este finul primarului de Ulieşti înpreună cu consilierul local Stancu Cosmin candidat la funcția de viceprimar susținuți de PRIMARUL PNL COSTACHE IULIAN au desfigurat jucatorii de la echipa din coada izvorului.Aceştia au promis în campanie că o să ducă echipa cel puțin în liga a lV susținuți de deputatul Iulian Vlad cu orice preț.

  2. EU zic ca 5 au ajuns la spital.:))un singur baiat era Mai grav dar avea semne facute de gagica Sa PE gat SI probabil dasta.

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media