kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Remiză pe final la Piatra Neamț pentru Chindia, chiar dacă prestația echipei a fost modestă

Chindia s-a deplasat pentru meciul din cadrul rundei cu numărul 6 la Piatra Neamț, cu Ceahlăul.

Târgoviștenii nu au avut un joc strălucit în prima parte, primind și gol în minutul 27, prin Petre, într-o partidă cu erori tehnice, tactice dar și de arbitraj. După pauză, băieții lui Miriuță, căruia îi urăm „La mulți ani!” cu ocazia zilei de naștere, au practicat un joc ușor mai bun, având și o bară în minutul 69, în urma execuției lui Prejmerean, care a fost servit foarte bine Golofca, insitând, recuperând și centrând „tăiat” în careu!
.
Deși în ansamblu roș-albaștrii nu au avut un joc satisfăcător, aceștia au profitat de pasul înapoi făcut de moldoveni, înscriind în 90+1, prin Marc, care a trimis puternic din 7 metri la o respingere a defensivei gazdă!

Un punct câștigat pe final, care ne menține momentan pe locul 10, cu 7 puncte. Oricum o deplasare grea, la o echipă incomodă, unde băieții au fost încurajați de un grup de peste 20 de susținători! Toată aprecierea pentru efortul depus de băieții din galerie! În următorul joc, la Târgoviște va veni Dumbrăvița, iar atitudinea și disciplina tactică trebuie să fie total diferită! Succes!

Foto: AFC Chindia Oficial

BMG

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media