Jucătorii şi angajaţii Chindiei au avut o surpriză plăcută vineri după-amiază, în penultima zi a anului. Conturile le-au fost alimentate cu o sumă modică, de ordinul câtorva sute de euro, suficient totuşi pentru a avea o masă îmbelşugată de Revelion. Târgoviştenii au de încasat două salarii, pe octombrie şi noiembrie, dar şi trei prime de joc, corespunzătoare victoriilor de la Severin şi acasă cu Luceafărul, dar şi egalului din deplasarea de la Baia Mare. „Nici nu ştim ce reprezină aceşti bani. Dacă e vreo primă de sărbători, sau o parte din salariu. Oricum, sunt bineveniţi. Noi sperăm că în ianuarie se vor rezolva problemele şi vom ajunge la zi”, au declarat, sub protecţia anonimatului, jucătorii divizionarei B târgoviştene. Cum preşedinţii Popescu şi Neguţ sunt plecaţi din ţară, soluţia ar fi putut veni din partea autorităţilor locale care ar avea dreptul, la final de an, să premieze sportivii care au făcut performanţă. Cuantumul total al plăţilor efectuate vineri nu a fost nicidecum unul ridicat.
