ACS Proactiv Târgovişte şi-a dovedit încă o dată supremaţia în Cupa României la fotbal-tenis. Puternica echipă dâmboviţeană a câştigat pentru al doilea an consecutiv trofeul pus în joc, după ce s-a impus în finală, cu scorul de 2-0, în faţa lui CSU Ploieşti. În urma succesului reuşit la Baza „Caraiman” din Mamaia, gruparea târgovişteană a devenit o specialistă în acontarea Cupei României. „Eram convinşi că vom câştiga din nou acest trofeu. Evoluţiile foarte bune pe care le-am arătat în acest sezon ne ofereau toate coordonatele că putem să cucerim încă o dată Cupa. Cu toţii suntem foarte bucuroşi că am atins o nouă performanţă în această disciplină sportivă”, ne-a declarat Dragoş Bizdrigheanu, unul dintre componenţii de bază ai echipei dâmboviţene. Proactiv Târgovişte se află foarte aproape de a bifa eventul, după ce şi în campionat se prezintă excelent. Cu două etape înainte de finalizarea sezonului, echipa târgovişteană ocupă primul loc, fără să fi suferit vreo înfrângere. Lotul de jucători pe care mizează Proactiv în actuala stagiune este alcătuit din Dragoş Bizdrigheanu, Răzvan Păuna, Florin Purice, Lorin Petrescu, Mirel Fleancu şi Mihai Tiplic. La capătul evoluţiilor bune arătate în acest an, primii patru jucători au fost selecţionaţi în lotul lărgit al echipei naţionale a României pentru Campionatul European.
