kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

O gură de oxigen pentru Chindia Târgoviște. Primăria și Consiliul Județean dau aviz favorabil solicitării unui sprijin financiar

Conducerea clubului târgoviștean a solicitat încă o dată sprijinul financiar al consiliilor locale și județene, pentru a ieși, pentru moment, din impasul în care se află.

„Vești bune la Chindia Târgoviște, însă doar pentru moment: jucătorii și antrenorii vor primi o mică parte din restanțele financiare, un salariu, maxim un salariu și jumătate, de la caz la caz, cel mai probabil în jurul datei de 3-4 februarie.

Printr-o adresă redactată joi, 23 ianuarie 2025, de Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților Fotbal Club Chindia Târgoviște, s-a cerut câte 325.000 lei de la Consiliul Local al Municipiului Târgoviște și de la Consiliul Județean Dâmbovița, bani care vor fi aprobați și alocați săptămâna viitoare de către cele două entități cu reprezentant în cadrul clubului.

În ultimele zile, jucătorii Chindiei au amenințat conducerea că nu se vor mai prezenta la antrenamente dacă nu le vor fi achitate măcar o parte din restanțele salariale.

Președintele Marcel Ghergu promisese încă de la reunirea lotului, din 15 ianuarie, că ”va intra un salariu, de pe o zi pe alta”! În realitate, fără o inginerie financiară, Primăria și CJ Dâmbovița, asociații care finanțează echipa, în lipsa oricărui sponsor sau a vreunei surse de venit, nu ar fi putut face alocări până la aprobarea bugetelor locale. Și s-a găsit soluția: o alocare parțială din cotizația de pe 2025, care nu a fost încă votată (caz la limita legii), de câte 325.000 de lei de ”căciulă”.

În total, 650.000 lei cu care se poate plăti un salariu și se pot stinge câteva litigii mici, cu Ivan Pesic sau cu Ante Zivkovic, care au reclamat clubul la FIFA, sau cu unul-doi furnizori. Despre plăți către ANAF, nu poate fi vorba, cel puțin acum!” – au consemnat Liga2.ro

BMG

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media