Georgiana (Paic) Filip, multiplă campioană națională și europeană la lupte, ne-a spus povestea ei la podcastul „Oamenii Cetății” realizat de revista municipiultargoviste.ro. Astăzi se împarte între competiții, viața de antrenor și cea de mamă. De la ea am aflat despre micuța Sofia, primul său copil, care a crescut în cantonamente și care astăzi se antrenează la gimnastică și lupte, deși este încă mică. Sofi spune că face lupte de când se știe, iar noi am reușit să surprindem ce poate crea dragostea dintre doi campioni în revista Municipiul Târgoviște.

De ce spun că micuța Sofi s-a născut într-o familie de campioni? Pentru că și Marin Filip, tatăl Sofiei, este și el multiplu campion național la lupte, atât la juniori și U23, cât și în competițiile de seniori. Mai mult, Georgiana și Marin s-au cunoscut în sala de antrenament. Ea lupta să devină campioana care este astăzi, iar el, proaspăt sosit la studii din Republica Moldova, era hotărât să ducă steagul României la cât mai multe competiții.
Astăzi, Georgiana și Marin antrenează în aceeași sală, iar el este și profesor de educație fizică. Pe lângă tot ce face pentru micii luptători din România, Marin activează de 10 ani și în Liga de Lupte a Germaniei și încă face performanță așa cum se cuvine. Din ambiția lor și dragostea pentru sport s-a născut Sofia, cel de-al treilea campion al familiei Filip.
Cei doi fac parte din Federația Română de Lupte și chiar antrenează un „lot” național. Mai precis, Centrul Național „Georgiana Filip” din Târgoviște pregătește luptătoare mici din toată țara care aspiră la lotul național olimpic. Poate că Georgiana și Marin petrec mult timp în sala de antrenament, dar îl petrec împreună. Dragostea celor doi campioni, adunată laolaltă, pregătește viitorii campioni naționali, europeni și poate mondiali.