kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Noul stadion din Târgoviște, proiect cu șanse de concretizare?

Având o poziție oficială cu privire la construcția stadionului din Alexandria, ne putem duce cu gândul la faptul că cel care ar urma să fie construit la Târgoviște are șanse tot mai mici de a fi ridicat în viitorul apropiat…Afirmăm aceste aspecte în condițiile în care nimeni nu vorbea absolut nimic de proiectul din Alexandria, în timp ce la noi se făceau promisiuni mari referitoare la acest subiect. Nu s-au observat până acum finanțări succesive de asemenea amploare și e destul de posibil să nu le observăm nici de acum înainte. Sunt bani și pentru Târgoviște? Stadionul de aici, ca și capacitate, ar fi dublu decât cel din Alexandria. Să acordăm o prezumție și să nu ne pripim în declarații  și să urmărim reacțiile oficiale ale celor în măsură. Verbal, se tot construiește de ceva timp. Să lăsăm timpul să vorbească.

Bogdan Marius Amer1knu

 

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII
“Complex Sportiv Stadion Municipal”, municipiul Alexandria, str. Alexandru Ghica nr.119,  judeţul Teleorman, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” – S.A.

 

TITULAR: Ministerul Dezvoltării Regionale,Administratiei Publice și Fondurilor Europene
BENEFICIAR: Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.”- S.A. pe perioada realizării investiţiei

Unitatea Administrativ Teritorială Alexandria,  județul Teleorman, după realizarea investiției

AMPLASAMENT: Str. Alexandru Ghica nr.119, Municipiul Alexandria, județul Teleorman
 

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI:

Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA 19%

(1 Euro=4,5476 lei 16.05.2017)

mii lei            55.757
 

Din care C+M

mii lei 36.995
     
Valoare totală finanţată prin CNI SA mii lei 54.371
Din care C+M mii lei 35.865
     
Valoarea finanţată de UAT Alexandria     mii lei 1.386
Din  care C+M     mii lei 1.130
   
Eşalonarea investiţiei:

 

                     Anul I                              INV                           

                                                             C+M 

                     

                     Anul II                            INV  

                                                             C+M  

 

                                                                               

 

 

mii lei

mii lei

 

mii lei

mii lei

 

 

 

 

35.072

24.413

 

20.685

12.582

 

 

 

Capacităţi:
  • Capacitate totală spectatori
locuri 5.496
  • Suprafață construită desfășurată
mp 15.795
  • Durata totală de realizare a investiţiei:
luni 18
     
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013 cu modificările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, de la bugetul local, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

 

Distribuie:

5 comentarii la „Noul stadion din Târgoviște, proiect cu șanse de concretizare?”

  1. Targovistea nu are centura modernizata. Nu are minim drum express pentru infrastrucura necesara dezvoltarii zonei. Nu sunt atrase firme mari pentru investitii in schimb : avem modernizari de gradinite,crese. scoli . locuri de joaca , alei secindare, primarii si tot felul de cladiri . Si binenteles foarte multi prosti la putere din garnitura marelui facator de nimic Tutuianu si sifonar de bani publici prin interpusi adica tot Tutuianu. Fericiti sunteti voi dragi damboviteni ca v-ati ales acest conducator. Sa nu aud ca va vaitati ca nu meritati sa fiti ascultati!!!! Numai cand platesti ce votezi intelegi ce ai facut!!!

  2. comentarii.noua nu ne convine nimic.oare de ce?rau ca face rau ca nu face.si iarasi.de ce?apartamente de lux?unde in targoviste sant aceste apartamente?dar comentam.si fiindca doar domnul enache are copiii in bucuresti si sa nu mai ocoleasca pe la brasov,c.lung sau pe unde ocoleste dansul ar fi bine sa mearga cu sageata albastra.

  3. Si pentru ca scriu prea mult reiau. Eu as fi fericit daca dupa atatea „studii” s-ar realiza macar drumul judetean 710 E ala care sa lege Gara Sud de Petru Cercel sa ajung mai repede la copii la Bucuresti cand plec cu microbuzul de la gara fara sa mai ocolesc prin platforma. Pe cat de „chel ” e orasul „tichiile astea de margaritar” numite studii pentru stadioane, studii pentru mall-uri ne lipseau.. Terminati odata PUG -ul orasului sa nu mai plateasca fiecare targovistean cand vrea sa-si construiasca un „cotet” ditamai PUZ-ul. Banii astia platiti, tot, de noi indiferent prin ce n fonduri ne vor lipsi la plata facturilor ceva „mai scumpe ” pentru gaz la iarna.

  4. Afirmatia ca „verbal ” se construieste stadionul la Targoviste este o figura de stil. Inainte de a se construi propriuzis sunt destule demersuri „birocratice dar si financiare ” de facut. Terenul fostei unitati militare de la gara cedat judetului Dambovita (nu degeaba contra apartamentele alea de lux achizitionate cu cantec) acolo unde se va amplasa stadionul a fost „foarte studiat” de firmele „agreate” de conducerea judetului. Asa ca ce era de cheltuit „de noi si ai nostri” s-a cheltuit. Acum daca vor mai fi bani si pentru investitia propriuzisa este alta poveste. Poze cu PUZ – urile de la gara ati vazut pe panourile din fata Consiliului Judetean, poze cu stadionul cel nou vedeti. Chiar la ce va trebuie un nou stadion nu-l avem pe cel de langa Curtea Domneasca. Sau poate au pus niste „baieti destepti” ochii pe terenurile din lunca Ialomitei Ce stii Cipriane, ca presedinte de club si proaspat imbracat cu vesta rosie?

  5. la rînd, tovarăși, că se pregătește pentru acest pol al fotbalului românesc, Teleormanul, Turnu Măgureleee… 😉

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media