kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Mihai Bălaşa, lider cu FC Crotone în Serie B

Actualul sezon al Seriei B din Italia este unul pe placul fotbalistului dâmboviţean Mihai Bălaşa. FC Crotone, echipa la care evoluează componentul lotului naţional de tineret al României, se menţine pe primul loc în campionat după 19 etape scurse şi păstrează mari şanse de promovare în Seria A la finalul stagiunii. Devenit titular de drept la gruparea italiană, fiul fostului fotbalist al Chindiei, Cristian Bălaşa, Mihai vizează să revină cât mai repede la AS Roma, echipă ce l-a împrumutat în vara anului 2014 la FC Crotone. În ultima etapă a campionatului, dâmboviţeanul a evoluat doar 34 de minute pentru formaţia antrenată de croatul Ivan Juric, în disputa cu Latina (2-2), pentru că a resimţit dureri groaznice din cauza unei accidentări mai vechi.  Miercuri, echipa lui Bălaşa va întâlni pe Trapani, într-un meci pentru consolidarea poziţiei de lider în Serie B. În acest campionat, dâmboviţeanul a evoluat în 11 meciuri pentru Crotone şi alte două în Cupa Italiei, bifând 914 minute pe terenul de joc. Mai mult de atât, în Serie B, acesta a reuşit să-şi treacă de două numele pe lista marcatorilor în disputele cu Livorno şi Cesena.

 

Ionuţ Parghel

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media