kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Mai mulți boxeri de la CS Târgoviște, învingători la Cupa „Dunării”

Pugiliștii Clubului Sportiv Târgoviște au încheiat la înălțime ediția din acest an a Cupei „Dunării”, desfășurată la Brăila, la sfârșitul lunii mai. Mai mulți boxeri din cadrul clubului nostru, antrenați de Gheorghe și Alexandru Stan, au reușit să urce pe podiumul de premiere.

La capătul unor evoluții foarte bune, șapte dintre boxerii noștri au reușit să devină învingători la puternica întrecere. Pugiliștii de la CS Târgoviște care s-au remarcat din plin la Cupa „Dunării!” au fost Ionuț Gheorghe (cat. 75 kg – U22), Alberto Pârlea (57 kg – juniori), Darius Feraru (60 kg – juniori), Ivan Ventuleasa (48 kg – juniori), Lucas Dincă (+80 kg – juniori), Mario Voicu (71 kg – juniori) și Richard Ștefan (42 kg – copii).

„Sunt rezultate deosebit de prețioase, care dovedesc că atunci când există interes și performanțele se evidențiază. Nu este ușor să bați boxeri valoroși de la cluburile din Iași, Năvodari, Medgidia, Brăila și Ploiești.

Meciurile disputate la Cupa „Dunării” ne-a arătat nivelul la care ne aflăm înainte de participările la Campionatele Naționale. O competiție extrem de importantă pentru sportivii noștri care se află în vizorul loturilor naționale”, ne-a declarat Gheorghe Stan, coordonatorul secției de box de la CS Târgoviște.

Foto și text: Clubul Sportiv Târgoviște

img 20250604 wa0004 img 20250604 wa0003 img 20250604 wa0006 img 20250604 wa0007 img 20250604 wa0005

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media