După o perioadă delicată, în care lucrările au stagnat câteva luni, administrația începe să recupereze din timpul pierdut, prezentând periodic stadiul lucrărilor de la „bătrânul” stadion Eugen Popescu, care a fost dărâmat, cu excepția fostei tribune 1 și o mică parte din singura peluză a „potcoavei” de lângă Curtea Domnească din Târgoviște!
Chiar și segmentele lăsate în picioare, au suferit schimbări majore, părțile de uzură fiind îndepărtate. În prelungirea fostei Tribune 1, în sectorul destinat oaspeților, unde majoritatea galeriilor din România au stat, s-a mai păstrat decât structura de rezistență. Administrația locală a recunoscut faptul că lucrările au întârziat și din cauza problemelor de ordin financiar, cauzate de pandemie.
Voi reda integral comunicatul primarului Daniel Cristian Stan, care oferă în mediul online detalii despre ultimele intervenții la stadion, care par destul de promițătoare! Târgoviștenii evoluează azi în Liga 1, cu FC Botoșani, pe Ilie Oană din Ploiești, așa cum au făcut-o multe meciuri, cât și la Giurgiu sau Buftea, așteptând cu nerăbdare revenirea acasă! Să sperăm că așteptarea nu va fi așa lungă, și ne vom bucura de evoluțiile echipei noastre acolo unde este firesc!
„La stadionul „Eugen Popescu” au debutat și activitățile de montare a grinzilor, parte componentă a structurii metalice a Tribunei I!
În paralel, se lucrează și la tribuna veche, pe mai multe tronsoane, respectiv:
– se armează grinda mare a zidului de sprijin, Corp C10;
– se armează zidul de fundare;
– se fac lucrări de introducere a rețelelor de apă și canalizare;
În a doua jumătate a lunii, vor începe și lucrările de armare a fundației celor 4 stâlpi ai nocturnei, urmând ca montarea acestora să aibă loc în luna martie.
Până la finalul acestei luni, vor fi turnate inclusiv gradenele pe partea de tribună din vecinătatea Casei Armatei.”
E evident faptul că este foarte greu să susții o echipă de fotbal în prima ligă, fără datorii, în același timp să refaci aproape de la zero și stadionul orașului, fără a exista altă susținere financiară. Probabil că măsurile impuse de pandemie se vor mai relaxa, iubitorii sportului rege putând să revină pe stadioane, implicit pe noul Eugen Popescu, într-un meci cu stadionul plin, poate chiar programat în nocturnă, care va marca un moment istoric pentru Târgoviște în acest segment!
Hai Chindia!
Foto: Cristian Daniel Stan / Facebook
BMG