Derby-ul din campionatul naţional de handbal feminin dintre Rapid și CSM București era foarte important pentru echipa giuleșteană. Situația era clară în clasament. ,,Tigroaicele” conduceau autoritar ierarhia cu 44 de puncte şi cu victorii pe linie după 17 etape. Rapid în schimb se afla pe poziţia secundă, cu doar 36 de puncte. Se afla la egalitate de puncte cu Gloria Bistriţa. În caz de eşec giuleştencele îşi vedeau ameninţat locul al doilea, mai ales că meciul decisiv cu ardelencele va fi în deplasare, pe 16 martie. Aşadar, dacă Rapid pierdea în faţa CSM-ului, meci disputat în Sala Polivalentă Giuleşti, îşi complica serios situaţia şi risca să rateze obiectivul propus. Mai exact, să termine campionatul cel puţin pe locul al doilea, care asigură calificarea în Liga Campionilor.

Chiar dacă Rapid nu a câştigat vreun duel cu CSM, nici măcar acum doi ani când obţinea titlul de campioană, statistica nu a mai contat la meciul de miercuri seară. Handbalistele pregătite de David Ginesta Montes au avut o prestaţie solidă în confruntarea cu echipa Cristinei Neagu. La pauză, Rapid avea trei goluri avans, scor 16-13. Iar ce a urmat în repriza secundă a fost o adevărată nebunie. Iar Rapidul a mai scris o pagină din istoria sa frumoasă!

Giuleştencele nu le-au dat nicio şansă adversarelor şi au câştigat derby-ul cu scorul de 30-28 într-o atmosferă unică, aşa cum doar suporterii rapidişti ştiu să o creeze. După meci, antrenorul CSM Adi Vasile a lăudat atmosfera din Sala Polivalentă Giuleşti şi a admis faptul că echipa sa nu se poate considera încă a fi campioană, chiar dacă are un avans de 6 puncte faţă de Rapid.

Şi tot la final am asistat la un moment frumos. Cristina Neagu a mers în mijlocul galeriei rapidiste şi s-a împăcat cu fanii giuleşteni. Acest episod a avut loc după ce în luna februarie a anului trecut, tot la un meci direct dintre cele două echipe, Neagu a fost serios apostrofată de galeria Rapidului. Iar Cristina avut reacţii dure la adresa fanilor giuleşteni la interviurile de la final. Acum însă handbalista CSM-ului a primit alauze în Giuleşti, iar liderul galeriei rapidiste, Liviu Ungurean, i-a oferit o eșarfă a Rapidului, în semn de respect pentru tot ce a făcut Cristina pentru handbalul românesc.
Răzvan NECȘULESCU este un foarte cunoscut jurnalist sportiv, a fost unul dintre cei mai tineri președinți de club din România și este, mai ales, absolvent de „Carabella” târgovișteană… Pe blogul RAZVANNECSULESCU.WORDPRESS.COM puteți citi mai multe dintre textele lui…
Urmăriți canalul Gazeta Dâmboviței pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D





Facebook
WhatsApp
TikTok



































