kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Înfrângere pentru Urban Titu în amicalul cu Tărtășești

Urban Titu a încheiat printr-o înfrângere ultimul meci de pregătire dinaintea cantonamentului centralizat. Într-un joc susţinut la baza sportivă de la Hagioaica, pe un teren plin de zăpadă, echipa lui Cristian Bădoiu a cedat în faţa Avicolei Tărtăşeşti, cu scorul de 4-2 (2-0). La fel ca în primele amicale, rezultatul final al partidei nu a contat pentru gruparea din Titu.

Scopul jocului cu reprezentanta Ligii a 4-a a fost unul de verificare al jucătorilor ajunşi în probe şi pregătiri. Astfel, pentru înfruntarea cu Avicola, staff-ul tehnic al Urbanului a dorit să vadă la lucru numai puţin de 12 jucători noi. Cele două reuşite ale formaţiei din Titu au venit în actul secund al jocului, din partea lui C. Neguţ şi R. Dobre. În ceea ce priveşte golurile Avicolei, acestea au fost semnate de C. Calofir (2), C. Constantin şi Coman. Pentru întâlnirea cu Tărtăşeşti, Bădoiu a utilizat un „11” alcătuit din Gheţu – A. Valică (Şc. Euro-Africa), Dogaru (Sport Team Bucureşti), I. Marin (Şc. Euro-Africa), Mirescu – Corbu, Dicu, Feraru (Fortuna 2 Câmpina), A. Drăgan (SCM Piteşti) – R. Cârstea (ACS Berceni), Constantinescu (FCM Târgovişte), iar pe parcurs, tehnicianul a mai apelat la M. Mihai – Tuţă, A. Neguţ (Voinţa Pierşinari), Anghel (Concordia 2 Chiajna), R. Dobre (Progresul Mătăsaru), Rădescu, C. Neguţ, Nedelcu, Voicu (Urban 2), Şerbănescu (Urban 2) şi Militaru. Dintre jucătorii ajunşi în pregătiri, R. Cârstea, Constantinescu şi R. Dobre au convins din plin conducerea tehnică a Urbanului. Mâine, la ora 13.00, componenţii de pe „Orăşenesc” vor pleca la Căciulata, pentru a efectua stagiul centralizat de pregătire, programat în perioada 8-14 februarie.

Următorul amical pentru Urban va fi pe 21 februarie, în compania lui FC Olt Slatina, de la ora 11.00, pe terenul divizionarei B oltene.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media