Arbitrii dâmbovițeni au ajuns să fie ținte vi pe terenurile de fotbal din județ. Etapă de etapă aceștia sunt loviți, iar măsurile luate împotriva agresorilor de Comisia de Competiții și Disciplină din cadrul AJF Dâmbovița parcă sunt inexistente. Un alt “fluieraș” care a văzut pe propria piele iadul pe pământ a fost Ion Ciulu, la meciul dintre Corona Costești Vale – Publirex Ciocănești II, programat în etapa a 10-a a Ligii a 6-a, seria Promoție Sud. Arbitrul din Voinești a fost nevoit să oprească jocul în minutul 71, la scorul de 4-1 pentru echipa oaspete, după ce mai mulți jucători ai Coronei au tăbărât cu pumnii și picioarele pe acesta. Nemulțumirile gazdelor au apărut de la faptul că arbitrul a dictat a doua eliminare în contul acestora, după ce unul dintre jucători a adus numeroase injurii la adresa centralului. “Îmi este foarte greu să vă povestesc ce s-a întâmplat la acest joc după cele văzute. Totul s-a întâmplat în minutul 70 al întâlnirii. Imediat, după ce arbitrul Ciulu a acordat corect cartonaș roșu unui jucător al gazdelor pentru că l-a înjurat . În acel moment a început măcelul. Mai mulți componenți ai Coronei l-au alergat pe acesta, iar apoi, din ce am văzut eu, jucătorii cu numerele 11, 12 și 16 l-au jucat în picioare după ce l-au prins. L-au lovit cu pumnii și picioarele până s-au săturat. Arbitrul a fluierat sfârșitul jocului în minutul 71 după ce s-a ridicat cu greu de jos. Nu mi-a venit să cred ce am putut să văd pe acest teren de fotbal. Sunt inadmisibile astfel de lucruri. Nici acum nu înțeleg cum nu se i-a nici o măsură împotriva echipei din Costești Vale, ținând seama că este recidivistă, iar la fiecare meci jucătorii și suporterii de acolo își dau în petec. Îmi pare rău să o spun, dar dacă cei de la AJF tolerează astfel de lucruri și nu iau măsuri dure împotriva agresorilor și a acestor echipe se va ajunge în curând la omoruri pe teren”, ne-a declarat un om de fotbal prezent la acest joc. Tot în ultimul weekend, un alt meci plin de scandal a fost și cel dintre Viitorul Burduca – Petrolul Răscăieți, din Onoare Vest. Arbitrul Dan Petre a fost nevoit să pună mai devreme capăt partidei după ce asistentul Sebastian Barbu a fost lovit de spectatori.
Ionuț Parghel
La Colacu ,arbitrul DAN PETRE s-a vandut pentru o pereche de ghete si in etapele urmatoare a devenit tinta mai multor scandaluri.Care ar fi cauza domnilor de la AJF?