ortooxacell kiss2022.gif Flax

FOTBAL: Urban Titu, lovită în actul secund la Ştefăneşti

Urban Titu nu a reuşit să depăşească pasa neagră prin care trece nici în meciul cu CS Ştefăneşti, din penultima deplasare a campionatului. Aflată într-un moment de declin, echipa lui Sabin Ciurea a arătat bine doar o repriză cu ilfovenii, după care s-a recunoscut înfrântă cu scorul de 3-1. Fără Dicu (suspendat) şi Constantinescu (probleme medicale) în teren, Titu a început promiţător disputa cu ocupanta locului 4, dar totul s-a năruit în actul secund, când gruparea de lângă Bucureşti a străpuns de trei ori poarta lui Mişa, prin „dubla” lui Voicu (53, 63) şi V. Mihai (59). Până ca Ştefăneştiul să marcheze primul gol, Urbanul ar fi putut deschide scorul prin Neguţ şi Roman, dar şutul primului jucător nu a prins cadrul porţii, iar al doilea fotbalist şi-a prelungit prea mult mingea şi nu a mai ajuns la finalizarea dorită, din zona careului mic. Imediat, după seria celor trei goluri ale gazdelor, Titu a realizat cea mai frumoasă fază a jocului, dar execuţia lui Roman din marginea careului s-a oprit în stâlpul lateral al porţii lui Manciu, în apropiere de încheietura barelor. În ultimele secvenţe ale meciului, Rădescu a reuşit golul de onoare al Urbanului, după ce a trimis sub transversală mingea expediată din colţul careului mic. Chiar dacă s-a plecat cu tolba goală de la Ştefăneşti, Titu continuă să se menţină în prima jumătate a clasamentului din seria C3. Pentru a face uitate eşecurile consecutive din ultimele două etape, componenţii de pe „Orăşenesc” au datoria morală de a acumula toate punctele cu Inter Clinceni, din penultimul meci al campionatului.

urban titu (1)

CS Ştefăneşti – Urban Titu         3-1 (0-0)

Marcatori: Voicu (53, 63), V. Mihai (59)/ Rădescu (90+2).

Ştefăneşti: Manciu – Alecsandru, Lazăr (76 Cazacu), Avram, Rusie – Bereşoae, V. Dinu (84 S. Stan), Tudorică, V. Mihai (71 Gheorghe) – Voicu, Zaina (46 Nicoae). Antrenor: Marin Dună

Titu: Mişa – Corbu, Vlad, Caramalău, Mirescu – Nedelcu (67 Tuţă), Sima, Ivaşcu, Rădescu – Neguţ, Roman. Antrenor: Sabin Ciurea.

Stadion „Dumitru Mătărău”. Spectatori: 250.

Au arbitrat: Adrian Kiriţă – Mihăiţă Necula, Ionuţ Neacşu (toţi din Bucureşti). Observatori FRF: Teodor Grozea (Brăila) şi Cristina Toma (Bucureşti).

Cartonaşe galbene: Lazăr (66)/ Neguţ (39).

urban titu (3) urban titu (2)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media