ortooxacell kiss2022.gif Flax

FOTBAL: Amical de lux pentru Crevedia: 1- 6 cu Concordia Chiajna

Divizionara D Voința Crevedia, care activează în campionatul județean din Ilfov și ocupă locul 2, a jucat joi la amiază un meci amical cu Concordia (Liga I), pe cochetul teren de la Chiajna. Voința a pierdut cu 1-6, dar a lăsat o impresie plăcută spectatorilor prezenți, între care s-au regăsit și membri ai UNPR Crevedia, care susțin echipa de fotbal. Truță a marcat singurul gol al dâmbovițenilor, iar Concordia a punctat de două ori din penalty. Tehnicianul Concordiei, Adrian Falub, a folosit toți jucătorii din lot, inclusiv pe cei abia sosiți la Chiajna, respectiv Bălgrădean, Hamza, Obide, Obodu și Niasse. În repriza secundă, Falub a introdus garnitura de bază, cea cu care va disputa meciul cu FC Voluntari (duminică, ora 18.00, la Chiajna).

Voinţa Crevedia: Ungur – Filip, Neagu, Oprea, Dumitru – Florea, Bărcănescu, Andro, Nedelea – Truţă, Leţu. Au mai jucat: Alecu, Snagoveanu, Dobre, Roman şi Ioniţă

crevedia 1

Declarații:

Marian Florea, Voința Crevedia: A fost un meci bun de pregătire pentru noi. Cred că ne-am prezentat onorabil, în condițiile în care noi avem mulți jucători fără experiență. Pentru cei tineri, un astfel de amical vine bine la capitolul moral. Obiectivul nostru e să promovăm în Liga a III-a.

Adrian Nedelea, Voința Crevedia: Nu concepem să nu promovăm anul ăsta. Sperăm să picăm cu Flacăra Moreni la baraj și să învingem.

Andrei Truță: Și cu Concordia, ca și în toate meciurile de pregătire a fost bine. Am găsit condiții bune la Chiajna, se vede că aici joacă o echipă de Liga I.

Ionuț Gheorghe – consilier UNPR Crevedia: Mă bucur foarte mult că acești băieți reprezintă cu brio comuna Crevedia. Noi ne-am dori ca sportul să fie tratat cum trebuie la Crevedia, să se construiască o bază sportivă frumoasă. Fotbaliștii și antrenorii vor avea tot sprijinul nostru, al UNPR Crevedia.

***Baza sportivă de la Chiajna este o adevărată bijuterie. Sportivii clubului ilfovean au la dispoziție terenuri de antrenament, săli de forță, recuperare și refacere, restaurante, condiții bune de cazare în două hoteluri etc. Bugetul pe care Primăria îl alocă anual la sport, cu tot cu cheltuielile de întreținere ale bazei se ridică la 3.5 milioane de euro. La Târgoviște, infrastructura este la pământ în domeniul sportiv. Primăria dă însă peste 2 milioane de euro unui singur club, CSM Târgoviște.

Ionut Marin

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media