kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Flacăra Moreni, victorie categorică în ultimul test de verificare

Flacăra Moreni a încheiat în forţă meciurile de verificare. „Lupii” de pe Cricov au dat recital în ultimul amical şi au învins pe Libertatea Urziceanca, cu scorul de 7-0. În faţa propriilor fani, morenarii au etalat un fotbal spectaculos, care oferă puştilor lui Gabriel Paraschiv speranţe de revenire în Liga a 3-a la finalul stagiunii. La capătul jocului cu Urziceanca, Flacăra a încheiat seria testelor de verificare cu şapte victorii şi o înfrângere. În disputa cu Urziceanca, cele şapte reuşite morenare au fost semnate de Acasandrei (2), Dragomir (2), Iliescu, Negrea şi M. Plăcintă. Împotriva ultimul adversar din amicale, Paraschiv a folosit o formulă de echipă alcătuită din Panaite – Acasandrei, Pârvu, Timofte, Palamariu – Matei, Huţuşoru, V. Preda – Cârnaru, Iliescu, Negrea, iar în actul secund a mai apelat la Sârbu – Nedelcu, Drăgan, M. Plăcintă, Dragomir, Bergheaua, Tronaru, P. Vasile şi G. Preda. La sfârşitul acestei săptămâni, Flacăra va începe meciurile oficiale, întâlnind Metalul Mija, în faza 16-imile Cupei României – faza judeţeană. De asemenea, în prima etapă a returului de campionat, morenarii vor înfrunta, pe teren propriu, pe PAS Pucioasa. De partea cealaltă, Urziceanca se va duela în 16-imile competiţiei KO cu Unirea Slobozia Moară, iar în runda inaugurală a returului de campionat, cu Luceafărul Dragomireşti.

 

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media