Cel mai bun produs al boxului târgoviștean din ultimii ani, Gabriela Bold, se va întoarce la CSM Târgoviște, după câteva luni petrecute la Steaua. „Fata a fost păcălită. I s-a promis cazare, masă și salariu bun. În realitate, s-a ales doar cu o viză de flotant. S-a lecuit de Steaua și vrea acasă”, vorbesc apropiații Gabrielei. Bucuros de întorsătura de situație este și antrenorul de la CSM, Nicu Tamaș (foto): „Noi o așteptăm și o vom legitima la CSM. Am discutat cu conducerea clubului, care a înțeles situația”, a declarat tehnicianul. Bold va reveni sub culorile Târgoviștei, însă șansele de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Londra sunt aproape nule.
