Chindia pierde meciul din Ghencea, cu Steaua, în urma unui joc terminat în inferioritate numerică, după ce Florea și Mboumbouni au fost eliminați, primul menționat, cu roșu direct, după o lovitură cu cotul în minutul 41, respectiv cumul de cartonașe, în minutul 73.
Gazdele au deschis scorul în minutul 38, prin Drăghici, în condițiile în care târgoviștenii adoptau un joc defensiv, fiind dominați la mijlocul terenului. Partea secundă i-a prins pe băieții lui Ilie Poenaru și mai descoperiți, golul care a închis tabela, venind în minutul 63, prin Rubio.chiar dacă au fost momente în care Chindia a legat mai bine pasele. Ambele goluri au fost foarte frumoase, însoțite de alte ocazii mari.
Cu un joc haotic, pase greșite, capacitate de efort redusă, roș-albaștrii rămăn fără niciun punct în playoff, iar ideea promovării își mai pierde din contur. Un ultim loc 6, momentan, 39 de puncte, însă mai sunt meciuri din această etapă. În runda următoare, FC Bihor se deplasează la Târgoviște.
Felicitări susținătorilor care au efectuat deplasarea. În încheiere, sunt convins că Daniel Florea a avut un motiv întemeiat pentru reacția sa.
Foto: AFC Chindia Oficial
BMG





Facebook
WhatsApp
TikTok


































