kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Dublă victorie cu ICIM Arad! CSM Târgovişte s-a calificat în semifinalele LNBF

CSM Târgovişte reprezintă prima echipă care s-a calificat în semifinalele Ligii Naţionale de baschet feminin – ediţia 2015-2016. Formaţia dâmboviţeană şi-a asigurat prezenţa în careul de aşi al întrecerii după ce a obţinut o dublă împotriva lui ICIM Arad, în cadrul sferturilor de finală. Cum sistemul de calificare a fost „două din trei”, trupa lui Vasic şi-a atins obiectivul la capătul primelor două jocuri cu gruparea din vestul ţării. În primul joc, târgoviştencele au câştigat cu 89-47, iar astăzi, în al doilea meci, disputat la Piteşti, acestea au fost din nou la înălţime, ieşind victorioase cu scorul de 81-28. Pe parcursul celor două jocuri, Târgoviştea a fost de fiecare dată superioară adversarului, iar accesul în semifinale a fost pe deplin meritat. În dubla cu ICIM, un lucru îmbucurător l-a reprezentat faptul că antrenorul Vasic a apelat la câteva componente de perspectivă de la echipa a doua a clubului. Dacă în primul joc, tehnicianul sârb le-a folosit pe Carla Popescu, Anamaria Vârjoghe şi Daiana Tănase, în al doilea meci acesta a mai apelat doar la serviciile ultimei junioare. Duelul dintre cele două echipe s-a dovedit a fi unul inegal, atâta timp cât scorul general a fost 170-75 în favoarea campioanei României, iar calificarea dâmboviţencelor a fost previzibilă de la bun început. În semifinale, cel mai probabil, CSM Târgovişte va da peste Sepsi Sfântu Gheorghe, învingătoare în primul joc cu CSBT Alexandria (89-42).

 

Primul meci: CSM Târgovişte – ICIM Arad  89-47 (28-12, 25-13, 23-9, 13-13)

 

CSM: D. Cosby (17), P. Green (12), A. Orosz (14), I. Nagy (6), T. Wampler (19) – C. Popescu (2), A. Pop (2), A. Vârjoghe (7), R. Alecu, A. Huţanu (10), D. Tănase. Antrenor: Predrag Vasic.

ICIM: D. Moraru (6), A. Mercea (4), A. Manea (8), P. Gadarici (3), A. Boltaşu (13) – S. Spier (3), N. Ebervein (1), A. Vati (5), G. Mera, A. Bupte (4). Antrenor: Dan Moraru.

Al doilea meci: ICIM Arad – CSM Târgovişte 28-81 (12-22, 10-21, 4-17, 2-21)

ICIM: A. Boltaşu (4), A, Manea (6), P. Gadarici, A. Mercea (2), D. Moraru (2) – A. Mera, L. Ebervein (4), D. Bupte (4), D. Vati, S. Spier (6). Antrenor: Dan Moraru.

CSM: D. Cosby (8), T. Wampler (14), P. Green (7), I. Nagy (11), A. Huţanu (12) – M. Tănase (4), A. Orosz (15), A. Pop (7), R. Alecu (3). Antrenor: Predrag Vasic.

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media