Urban Titu a înregistrat o umilinţă totală în meciul cu Concordia 2 Chiajna, din etapa a 19-a a campionatului. Divizionara C dâmboviţeană a arătat lamentabil în fieful ilfovenilor, iar la final a pierdut cu scorul de 0-17! Într-o dispută în care dâmboviţenii nu au avut chef de fotbal, „satelitul” Concordiei a marcat din toate poziţiile pe durata întâlnirii. Elevii lui Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin au îngenunchiat în faţa Concordiei 2 încă din prima repriză, iar Ovidiu Marin a fost principalul marcator al meciului, cu şapte goluri marcate. Problemele financiare cu care se confruntă clubul dâmboviţean au atârnat destul de mult pe umerii jucătorilor de la Urban în acest joc. Etapa viitoare, Titu va înfrunta, pe teren propriu, pe CS Afumaţi.
Concordia 2 Chiajna – Urban Titu 17-0 (7-0).
Marcatori: Răsdan (13, 52, 72, 90), Marin (22, 26, 37, 41, 44, 69, 82), Albu (32), Cocîrlă (60), Pencea (66), Anton (80), Rogoveanu (84, 86).
Concordia 2: Gudea (46 Mocanu), Cocîrlă, Albu, Burnea (46 Pencea) –Grădinaru (68 Rogoveanu), L. Ion, Novacek, Răsdan – Marin, Constantinescu (46 Anton). Antrenor: Emil Ursu.
Urban: Drăguşin – Dicu, Matei, Vlad, Lupu – Ghioacă – Sima (46 Gârniţă), Tuţă (29 Năstase), Calofir (68 Breazu), Moruz (65 G. Ion) – Constantinescu. Antrenori: Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin.
Stadion „Concordia”. Spectatori: 80.
Au arbitrat: Cristina Trandafir – Aurelian Ţoiu şi Roxana Ivan (toţi din Bucureşti). Observatori FRF: Valentin Epure (Bucureşti) şi Daniel Burloiu (Galaţi).
Ionuţ Parghel