kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Deplasare neagră pentru Titu! Urban, lovită în plin de “satelitul” lui CS Mioveni

Runda a 5- a Ligii a 3-a a fost una neagră pentru Urban Titu. Divizionara C dâmbovițeană a avut parte de cel mai dureros eșec din actuala stagiune. În disputa cu CS Mioveni II, din deplasare, echipa antrenată de Gheorghe Becheanu și Marinică a cedat neașteptat cu scorul de 1-4 (0-2). După o victorie la scor de neprezentare cu Șirineasa, Titu s-a făcut de râs în disputa cu argeșenii, fiind doar un simplu sparring –partner în disputa cu formația pregătită de Marius Stoica. Într-un meci în care gazdele au marcat prin E. Neacșu (32, 41, 76) și Ivan (58), Urban a punctat prin adversarul G. Dinu, jucător care și-a înscris în propria poartă, în minutul 73, la capătul unui corner executat de G. Ion. De asemenea, în minutul 41 Titu a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Sima, pentru două galbene, iar pe final de joc, golgeterul Truță a irosit un penalty. După eșecul cu Mioveni II, grupare ce a folosit mai mulți jucători de la prima echipă, secundul Urbanului Marinică Ionică a recunoscut că formația sa s-a comportat foarte slab în această deplasare. “Am jucat foarte prost. De la noi nu a jucat nimeni nimic, cu excepția a doi jucători. Ne-a bătut la toate capitolele și a obținut o victorie meritată. Cred că și noi i-am luat un pic de sus, știind că înaintea jocului direct, ei se aflau pe ultimul loc. Acest lucru ne-a costat din plin. O să am o discuție luni cu jucătorii să vedem ce s-a întamplat în acest meci. Peste cap ne-a dat și eliminarea lui Sima, care a luat copilărește două cartonașe galbene într-un timp foarte scurt. Mioveni nu mai este echipa din primele patru etape și nu știu câte formații mai poate câștiga pe terenul ei până la finalul campionatului”. În meciul cu Mioveni II, conducerea tehnică a Urbanului a aruncat în luptă un “11” alcătuit din Drăgușin – Sima, Vlad, Negulescu, Lupu – I. Enache, Bărcănescu, Ștefan, Manole – R. Enache, Truță, iar în repriza a doua au mai intrat G. Ion, Iancu și Stere. Etapa viitoare, pe teren propriu, Titu va înfrunta pe Atletic Bradu, ocupanta locului secund din C3.

Ionuț Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media