Ilie Durlă părăseşte sportul târgoviştean. Sportivul a demisionat de la CS Târgovişte, acuzând autorităţile locale că nu-i sprijină și pe tinerii sportivi de la lupte, deși aceștia au rezultate.
“Din punct de vedere al infrastructurii sportive, luptele sunt la pământ. Nu mai pot să suport aceste umilințe. Primăria tot promite că ne va face sala din centrul vechi și așa mai departe. Din 2008, nimeni din conducerea Primăriei Târgoviște nu a ajutat luptele, deși de aici au venit multe medalii. La baschet și la volei se dau bani cu grămezile. Întrebați-i pe cei de la volei câți bani se dau acolo. Se aude de salarii de 10,000 de euro pe lună. Noi am avut, la lupte, buget de 10,000 de euro pe un an întreg. Am depășit orice așteptări, am luat șapte titluri de campioni în 2015. Ce trebuie să mai facem să fim și noi băgați în seamă? Eu nu am făcut niciodată politică și nici nu o să fac. Nu mă interesează subiectul. Am venit din Germania să ajut sportul. O să merg și la președintele României, și la prim-ministru. Nu se poate așa ceva. E incredibil ce mi se întâmplă. Nu mai accept ca pe spatele meu să scrie Târgoviște.“ a declarat Durlă pentru dbsport.ro.
“Am scos sapte campioni, stam mai bine si decat Steaua, dar se pare ca nu intereseaza pe nimeni”, e regretul lui Ilie Durla, care si-a anuntat demisia de la CS.
Ilie Durlă are un bogat palmares sportiv fiind campion naţional al României, dar urcând pe podiumuri şi în competiţii internaţionale, în cei aproape 20 de ani pe care i-a petrecut în Germania. El s-a alăturat Clubului Sportiv Târgovişte în 2012. Anul trecut, Durlă a mai atras atenţia asupra condiţiilor de antremanent. Practic luptătorii se pregătesc în holul Sălii Polovalente, iar în vestiare plouă.
[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”E13yX8FLJgc”]
CS Targoviste este club ce nu se afla in subordinea CLM Targoviste. A finanta o structura aflata in subordinea altei entitati este ilegala.
Pacat…sunt putini oameni printre oameni, dornici sa faca treaba, e dureros faptul ca Targovistea n-are o sala dedicata exclusiv sporturilor de lupta la sol, in care sa se desfasoare un antrenament in conditii umane!
Sunt o multime de copii, atat la oras cat si in zonele rurale, dornici sa faca asta (parinti, lasati copiii sa se lupte intr-un mediu organizat, le va oferi multa incredere in sine si vor stii cum sa-si dozeze temperamentul in situatiile critice…)
D-lor de la conducere, aruncati un ochi si la copii nostri si la educatia acestora, nu vreau sa mai intru in subiectul cum ca Tgv. A fost si e un oras plin d violente…asta e un punct de vedere? O zi buna!