kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

De 11 ori pe podium la Izvorani! Karateka de la CS Târgoviște au pus monopol pe locul 3 la Cupa Okinawa

Karateka Clubului Sportiv Târgoviște au încheiat în forță Cupa Okinawa, găzduită de Complexul Olimpic Român de la Izvorani, la sfârșitul săptămânii trecute. Sportivii clubului dâmbovițean au avut parte de evoluții pozitive, iar la sfârșitul întrecerilor au urcat în repetate rânduri pe podiumul de premiere. Ediția din acest an a Cupei a adus numai puțin de unsprezece locuri 3 pentru elevii antrenați de Ionuț Munteanu. Pe podium la juniori au terminat Andreea Alexandru (cat. +59 kg –kumite), Valentin Cârlan (55 kg – kumite) și Marius Ionescu (kumite open). La cadeți, ocupanții locului 3 au fost Ana Maria Stan (+54 kg – kumite), Andreea Prodan (54 kg) și Octavian Barbu (57 kg). Adrian Drăguș a fost singurul karateka al clubului târgoviștean care s-a clasat pe podium la minicadeți. Acesta a reușit să urce de două ori, atât la kata, cât și la kumite, în limitele categoriei +55 de kilograme. La copii au fost obținute alte trei locuri 3 prin Ștefania Huiu (35 kg – kumite – la 10-11 ani) și Alecsia Preda, de două ori, la kata și kumite (35 kg), la copii 8-9 ani. Scopul competiției de la Izvorani a fost verificarea sportivilor în vederea participării la Campionatul Național de stil și interstiluri. Delegația Clubului Sportiv Târgoviște la Cupa Okinwa a cuprins un lot format din 15 karateka.

Ionuț Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media