kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Daniel Natea va reprezenta Târgoviștea la Madrid

În perioada 31 mai – 1 iunie 2014, la Madrid, are loc o nouă etapă de Cupă Mondială la judo. Clubul Sportiv Atletic Valleriana Târgovişte va fi reprezentat la Openul din capitala Spaniei de Daniel Natea (locul 26 în clasamentul EJU).

Judoka antrenat de Iulian Crăciun va concura la categoria + 100 de kilograme, iar obiectivul său va fi o clasare în primele cinci locuri. Pentru sportivul nostru, Openul de la Madrid reprezintă al şaptelea concurs internaţional la care i-a parte în actualul sezon competiţional. La ultima ediţie a turneului (desfăşurat la Bucureşti), Natea a reuşit performanţa de a termina pe ultima treaptă a podiumului, şi implicit de a intra în posesia medaliei de bronz (prima din carieră într-o etapă de Cupă Mondială). Plecarea lui Daniel spre oraşul spaniol are loc în decursul zilei de sâmbătă.

Participarea sportivului la acest Open va însemna un nou antrenament util înaintea Campionatului European de seniori, găzduit de localitatea Chelyabinsk (Rusia), în a doua jumătate a lunii august. După etapa de Cupă Mondială, de la Madrid, următorul concurs la care va lua parte Natea va fi Grand Prix-ul de la Budapesta (21-22 iunie).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media