Succes total pentru elevii lui Dan Mocanu, la una dintre cele mai tari competiţii de K1 din Rusia, Tatneft, din oraşul Kazan. Cristian Ristea şi Robert Stoica şi-au bătut fără probleme adversarii şi merg în etapa următoare a competiţiei, care va avea loc în luna iulie.
Robert Stoica a luptat la categoria mijlocie, 71 de kilograme, iar adversar i-a fost Grygor Vlasyan, campionul naţional de box al Armeniei, cu un palmares impresionant.
După un an de stat pe bară, Ristea s-a întors în forţă şi l-a înfruntat pe germanul Gordon Haupt, la categoria grea.
Cei doi luptători au fost, cu certitudine, una dintre revelaţiile concursului. Vin dintr-un oraş extrem de mic, pe care însă Dan Mocanu l-a pus pe harta valorilor în K1. Stoica şi Ristea au dovedit că au valoare şi se întorc acasă victorioşi alături de antrenorul lor.
sursa: cronica-gaestiului.ro