- Finală românească la Internațional Padbol Cup Sardinia 2023!
Trei dintre cele mai bune echipe de padbol din România au facut senzație la Cagliari, la International Cup Sardinia 2023.
Este vorba de echipele formate din Olivian Surugiu/Victoras Popescu/Bogdan Răducan, Laurențiu Dinuică/Răzvan Răducan ( ACS Flux Arena Craiova) și Mihai Tiplic/Aurel Voicu ( ACS Pro Win Târgoviște), care au reprezentat cu mândrie România și cluburile de care aparțin în cadrul acestui prestigios turneu internațional.
Însă este cu adevărat special când echipe din aceeași țară ajung în finală, și demonstrează nivelul padbolului în România.
Campionii și vicecampioni ai Cupei Internaționale din Sardinia
Primul loc a fost câștigat de echipa Surugiu/Popescu/Raducan după un meci foarte disputat cu echipa Dinuică/Ciobanu. Este o realizare extraordinară și o dovadă a talentului și efortului lor, un merit recunoscut acum și la nivel internațional.
Echipa Dinuică/Ciobanu nu s-a lăsat mai prejos. Plasarea lor ca vicecampioni a demonstrat o mare calitatea jocului pe tot parcursul competiției
Locul 3 a fost revendicat de experimentații portughezi Silva/Henrique. Ei ar fi trebuit să joace în meciurile eliminatorii chiar cu echipa dâmbovițeană Țiplic/Voicu, care însă a fost nevoită să se retragă înaintea partidei, în urma accidentării ambilor jucători.
Mihai Țiplic, la 63 de ani, are o performanță deosebită în padbol. A participat la peste 10 competiții și cupe naționale, precum si la Euro Cup România 2017 și European Padbol Tour 2019 (România și Franța).
Olivian Surugiu a fost votat MVP-ul Cupei Internaționale Sardinia 2023!
Olivian Surugiu a fi fost votat de către toate celelalte echipe participante ca MVP-ul (cel mai valoros jucător) al Cupei Internaționale Sardinia 2023!
Este o recunoaștere remarcabilă a talentului, dedicării și contribuției lui Olivian Surugiu la succesul echipei sale și la performanțele sale individuale în cadrul turneului. Este o mare onoare care indică impactul și influența pozitivă pe care Olivian Surugiu le-a avut asupra jocului și asupra adversarilor săi.
Echipele românești au câștigat respectul tuturor celorlalți participanți, fiind o confirmare a jocului de calitate, a fair-play-ului și dedicării pe care o au în toate competițiile naționale. Este o realizare extraordinară această recunoaștere internațională a performanțelor noastre. Îi felicităm pentru rezultatele remarcabile, le dorim să se bucure de success și să predea mai departe din experiența lor pentru creșterea performanței padbolului în România. Sunt sursa de inspirație pentru mulți alți jucători și o mândrie pentru Federație Română de Padbol. Avem în față noi provocări, cea mai importantă fiind participarea la World Cup Brasil 2023,eveniment ce va avea loc în luna noiembrie.”-Elisabeta Gherghișan, Presedintele Federației Române de Padbol
Este important să apreciem și contribuția partenerilor, care joacă un rol crucial în asigurarea resurselor necesare pentru participarea la turnee și competiții de înalt nivel. Electro-Flux Craiova, ACS Flux Arena Craiova și Matei Conf Grup sunt cei care au oferit oportunitatea sportivilor de a-și demonstra calitatea acumulată în competițiile naționale, și reprezentarea cu succes în cadrul acestui important eveniment internațional.