ortooxacell kiss2022.gif Flax

Curățați mizeria din culise! Vrem aer proaspăt! Chindia nu e a nimănui, trepădușilor!

Chindia a pierdut nedrept meciul cu CFR, care se putea termina lejer cu un scor în favoarea noastră, sau în cel mai rău caz, la egalitate! Arbitrii fac din nou praf meciurile de fotbal, călcând practic pe toată munca unor echipe curate, care se pregătesc intens și au toată determinarea necesară pentru un parcurs cât mai bun!

Ce elegant vorbesc pe la tv șefii fotbalului românesc! Ce roz e totul prin intermediul celor care caută să mascheze mizeria, așa cum știu ei mai bine…De exemplu, Mironică sau Naum susțineau sus și tare că CFR nu a fost avantajată, fără să dezvolte faza în care și Chindia trebuia să primească penalty, sau să închidă ochii la faza penalty-ului când înainte de a-l atinge mingea pe degete pe Pițian, acesta a fost clar obstrucționat de adversar, fără a se acorda fault în atac! Ba chiar mai mult, îl acuzau pe Pițian pentru indolență…ce grosolan!

De ce nu ni se comunică și nouă, prin intermediul presei, decizii ale unor comisii care analizează evoluția arbitrilor? Oare au loc astfel de ședințe? Totul e așa, la mica înțelegere, ca la piață? De ce se întârzie instalarea tehnologiei VAR și la noi? Trebuie să terminăm, bă, cu manevrele! E 2021! Nu mai umblăm cu valize, intimidări, cu obligații, filiere de partid!

Chindia, chiar dacă începi să fii furată, din moment ce ți-au luat frica, noi suntem lângă tine și te susținem în continuare! Te iubim și ne bucurăm că ai putut avea o serie incredibil de bună! Vom cumpăra în continuare bilete virtuale, până în momentul când ne vom revedea pe stadion! Cu siguranță, aceste momente ne întăresc și vom fi și mai puternici! Am fost peste campioana României aseară!

512 tichete virtuale au fost achiziționate de suporteri pentru meciul cu CFR, urmând să susținem echipa și la meciul cu Botoșani, comandând aceste tichete onorifice la link-ul de mai jos:

https://www.myticket.ro/bilete/7201/afc-chindia-targoviste-fc-botosani-4-februarie-2021-stadion-ilie-oana-ploiesti-ploiesti.html

Azi am primit un mail de la domnul Gabriel Degeratu, care conține poziția sa cu privire la meciul de aseară! O poziție pe care o susțin și o redau aici, cu toată considerația pentru corespondentul TVR:

„A fost 1 februarie, o zi frumoasă la prima vedere, cu dublă semnificație. Pe de o parte, Cristian Cherchez împlinea 30 de ani, pe de alta, ne reîntorceam să jucăm meciurile de pe teren propriu pe stadionul din Ploiești, chiar într-o partidă cu campioana țării, CFR Cluj.

S-a jucat în condiții dificile, pe o ceață densă, care s-a manifestat inclusiv în creierul operat cu succes de câțiva ani al centralului bucureștean Radu Petrescu. Din fericire atunci, intervenția chirurgicală a reușit, din nefericire i-au scos doar o tumoare, nu i-au înlocuit și organul de gândire, astfel că arbitrul se manifestă post operatoriu ca și înainte, un haiduc pe invers, ia de la săraci și dă la bogați! Un hoț sadea, de viță nobilă!

Răducu al lui Petrescu e prieten de mulți ani cu Edi Iordănescu și ori de câte ori băiatul unicului Iordănescu Anghel e la ananghie în clasament, vine și îl ajută sustrăgând punctele de la adversari, pentru a i le dona de dedicație. Astfel, Radu Petrescu a dictat penalty în minutul 51, pentru un presupus henț comis în careu de Andrei Pițian, nesancționând faultul în atac asupra fundașului târgoviștean. În minutul 57, Chindia a avut la rândul ei penalty, când Ben Youssef sare dezordonat și îl lovește pe același Pițian cu brațul și cotul în gât.

In minutul 75, Denis Dumitrașcu pasează lui Mario Dulca, iar acesta șutează din afara careului cu putere în transversală, Aioani a apărat foarte bine câteva șuturi ale oaspeților, Daniel Florea și Daniel Popa au tras și ei de câteva ori, dar au luat la țintă portarul, iar Gica Fentă a trimis mingea cu capul tot in brațele goalkeeperului polonez al CFR-ului, pentru ca în minutul 86 să consemnăm primul meci la Chindia al lui Florinel Mitrea, un debutant in Liga I și…asta a fost: Târgoviște – Radu Petrescu 0-1.

Un nou meci făcut praf în Liga 1 de acest arbitru, lista e lungă și chiar nu e cazul să înșirui aici desfășurătorul partidelor viciate grav de-a lungul vremii de acest hoț. Atât! Acesta nu e e arbitraj, e infracțiune de furt în formă continuată, rușine CFR Cluj!

Nu a fost 1 februarie, a fost 1 aprilie, încă o zi în care arbitrul Radu Petrescu și campioana CFR Cluj au păcălit fotbalul!”

Tot răul spre bine! Hai Chindia!

Foto: Marius Tudor / AFC Chindia Oficial

BMG

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media