Pugilistele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște intră, de astăzi, în “focurile” Campionatului Național de box pentru junioare, tineret și senioare, găzduit de Mangalia. Antrenorul CSM-ului Nicu Tamaș mizează la ediția din acest an a Naționalelor pe șapte sportive. Obiectivul clubului târgoviștean la competiția de la malul Mării este obținerea a două-trei medalii, iar sportivele care vizează locuri pe podiumul de premiere sunt Alexandra Negru, Bianca Darmaz și Mihaela Radu. Delegația CSM-ului care va urca în ringul constănțean cuprinde următoarele sportive: Bianca Darmaz (cat. 50), Nico Soare (54 kg), Alexandra Negru (75 kg)- junioare, Lidia Tamaș (57 kg), Roxana Chivu (60 kg) – tineret, Alina Dinu (75 kg) și Mihaela Radu (81 kg) – senioare. Înainte de startul întrecerii, Nicu Tamaș este încrezător că elevele sale pot obține rezultate bune la Mangalia. “Toate fetele sunt pregătite pentru aceste Naționale. Cu siguranță vor da totul în ring, iar la Târgoviște nu ne întoarcem cu mâna goală. Două-trei medalii tot vom cuceri”, a spus antrenorul secției de box de la CSM Târgoviște.
Ionuț Parghel