CSU Târgovişte a trecut cu brio peste duelul suferinţei cu GŞIP Moreni din cadrul Diviziei A de handbal masculin. Echipa lui Aurel Iancu şi-a asigurat prima victorie în acest campionat după ce a trecut de morenari cu scorul de 40-24, pe teren propriu. Împotriva handbaliştilor de pe Cricov, târgoviştenii au fost pe toată durata partidei la conducerea jocului, iar la pauză au condus cu 19-10. Prin succesul din etapa a 6-a întrecerii, CSU Târgovişte a contabilizat primele trei puncte în clasament şi a pus capăt perioadei de secetă din prima parte a întrecerii. În schimb, Petrol Moreni a rămas ciuca bătăilor în serie A, alături de CSM Cimentul Bicaz, care au suferit numai înfrângeri în actualul sezon. Pe de altă parte echipa de fete de la CSU Târgovişte a bifat cea de-a cincea înfrângere în campionat, după ce s-au înclinat în faţa lui Spartac Bucureşti (30-32). În clasamentul seriei A, formaţia dâmboviţeană a rămas pe penultimul loc al clasamentului, fără nici un punct acumulat. La cum s-au prezentat până acum echipele dâmboviţene în competiţii a rămas faptul că sunt printre cele mai slabe din Divizia A, dar şi unele care toacă banii doar pentru prezenţă şi nu pentru performanţă!
