kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

CSM Târgovişte străluceşte şi în Cupă! Victorie superbă cu Dinamo şi apropierea de Final Four

Sub „bagheta” lui Zoran Terzic echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte străluceşte de la meci la meci. Echipa dâmboviţeană a dat recital în această seară obţinând o victorie spectaculoasă în faţa lui Dinamo Bucureşti, cu scorul de 3-0, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei României. Pe parchetul Sălii Sporturilor din Târgovişte, sub privirile a 800 de spectatori, vicecampioana României a evoluat ca o echipă mare, iar la finalul categoricului succes a luat o opţiune serioasă de calificare în Final Four-ul întrecerii. Ca să pătrundă în careul de aşi al competiţiei, CSM-ul mai are nevoie doar de un singur set în manşa retur a duelului dintre cele două formaţii. Împotriva formaţiei din capitală, târgoviştencele au fost de neoprit la fileu, luptând cu ardoare pentru orice minge pusă în joc. Cu Marta Drpa, Alexandra Sobo şi Roxana Ivanof în zi de graţie, CSM şi-a bătut pur şi simplu joc de adversar, lovindu-l din toate direcţiile. Câştigarea jocului în doar trei manşe a demonstrat încă o dată, la fel ca şi în disputa cu Medicina Târgu Mureş din campionat, că echipa targovişteană s-a omogenizat în cea mai mare parte, iar relaţiile de joc între jucătoare sunt unele extrem închegate şi bine puse la punct. Până pe 9 martie, când va avea loc returul cu Dinamo în Cupă, trupa lui Terzic va mai avea trece prin alte trei dueluri infernale în campionat, întâlnind pe rând CSM Bucureşti (20 februarie), Ştiinţa Bacău (27 februarie) şi CS Volei Alba Blaj (5 martie). Tot în acea perioadă, Târgoviştea va mai da piept cu U. Cluj (2 martie), dar acest joc va fi de departe doar un simplu antrenament cu public înaintea dificilei înfruntări cu campioana României.

 

 

CSM Târgovişte – Dinamo Bucureşti  3-0 (25-18, 25-20, 25-15)

 

CSM: M. Drpa, D. Calotă, A. Trică, M. Collar, R. Ivanof, S. Cebic – A. Sobo, A. Dediu, B. Mitrănescu, K. Medved, E. Chantava, S. Marian. Antrenor: Zoran Terzic.

 

Dinamo: I. Horeică, C. Marcovici, L. Badea, E. Lăpuşneanu, A. Kapelovies, M. Corjeuţanu – S. Motroc, A. Ştefan, D. Mincă, A. Chiţan, A. Artin, R. Ţucmeanu. Antrenor: Branco Gajic.

 

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media