Pugiliştii Clubului Sportiv Târgovişte s-au remarcat din plin la Cupa „Prahovei”. Majoritatea boxerilor pregătiţi de Gheorghe Stan au reuşit să iasă învingători la competiţia de verificare desfăşurată în sala „Upetrom” din Ploieşti, la sfârşitul săptămânii trecute. Printre cei care au reuşit să termine pe primul loc s-au evidenţiat Antonio Marin (cat. 40 kg), George Marin (48), Ionuţ Cârnu (50 kg), Iustin Gângă (76 kg) şi Fernando Paniat (38 kg), iar Marius Ioniţă (59 kg) s-a clasat pe doi. Gala pugilistică a cuprins meciuri la toate categoriile de vârstă (copii, cadeţi, juniori, tineret, seniori), iar la aceasta au luat parte sportivi de la şapte cluburi. La sfârşitul întrecerii toţii pugiliştii care au terminat pe podium au fost recompensaţi de organizatori cu medalii, cupe, diplome, iar cei mai buni şi cu echipamente sportive. Pentru boxerii de la CS Târgovişte, Cupa „Prahovei” a reprezentat un bun test de verificare înainte de participarea la Naţionalele de cadeţi, din perioada 15-21 noiembrie.