Chindia tocmai a terminat meciul din cadrul etapei a 3-a a playoff-ului Ligii a 2-a, desfășurat la Tărgoviște.
Cu toate că era mare nevoie de punctele puse în joc, în această etapă, oaspeții de la FC Bihor se impun cu 3-1, într-un meci în care am contat prea puțin în atac și am fost „șubrezi” în apărare, după cele 3 goluri primite acasă, la fel cum s-a întâmplat și cu Metalul Buzău…Pentru târgovișteni a marcat Necșulescu, în minutul 36, respectiv Boiciuc (40′), Filip (76′) și Tescan (82′).
Cu 3 înfrângeri în 3 meciuri, 10 goluri primite și doar 2 marcate, Chindia Târgoviște are toate șansele să nu prindă nici măcar barajul unei eventuale promovări. Încă un an eșuat, speranțe deșarte, bani cheltuiți și multe discursuri frumos ambalate. Stadionul este mai mult gol, după ce conducerea alege să majoreze tariful biletelelor, în loc să-l reducă, pentru a beneficia de sprijinul susținătorilor.
Se copiază modelul marilor echipe, însă nu e cazul, neavând nici investițiile pe măsură, nici mentalitatea fanului care are aceeași abordare, indiferent de rezultat. La cum se vede de pe „tușă”, nici nu ne-am permite bugetul primei ligi, în condițiile actuale. Pentru veteranii echipei, cei care chiar suferă și au făcut tot ce au putut, capul sus! Astea sunt vremurile.
Ultimul loc și urmează o deplasare la Hunedoara…
Foto: AFC Chindia Oficial / Facebook
BMG




Facebook
WhatsApp
TikTok

































