- Chindia începe un nou campionat în Liga 1, fără a obține niciun punct.
Tàrgoviștenii s-au deplasat la Botoșani, unde au fost învinși, chiar dacă au înscris de două ori. Primul gol i-a aparținut lui A Șerban, care a primit o pasă foarte bună, având o execuție pe măsură, în minutul 13, restabilind egalitatea după ce gazdele au deschis foarte rapid scorul, printr-un penalty transformat de Mailat, în minutul 3.
În minutul 23 Florescu înscrie pentru Botoșani, în momente în care defensiva noastră nu prezintă siguranță. La doar două minute vine și golul 3, pauza venind cu liniște pentru băieții lui Teja. Tot 3 minute trec după start, de această dată în repriza secundă și la o acțiune a echipei noastre, când Mihaiu înscrie cu sete, un gol care părea că ne bagă în joc! Ultimul menționat poate deveni o piesă importantă în ofensiva Chindiei.
În minutul 62 Căpușă primește direct roșu, după ce trage de adversar, fiind depășit, urmând să se creeze un mare pericol pentru poarta lui Căbuz…7 minute mai târziu Criciuma ia al doilea galben și restabilește egalitatea din punct de vedere numeric. Cu toate aceste, Chindia nu reușește să înscrie golul egalizator, fiind pentru prima dată când este învinsă de Botoșani acasă, după ce a promovat în Liga 1.
În ansamblu, o părere bună, jucătorii arătând potențial și o formă fizică satisfăcătoare, cu toate că au jucat de la 18:30, pe o temperatură foarte ridicată…Echipele mici joacă la astfel de ore, conform televiziunilor. Defensiva mai are de lucrat. Să sperăm că vor începe să vină și punctele în perioada imediat următoare. Vrem să revenim curând acasă!
Chindia: Căbuz / Dumitrașcu, Boldor, Celea, Căpușă / Vorobjovas, Dulca (Passaglia ’67)/ Popadiuc (Mihaiu ’46), Chamed (Dinu ’67), A Șerban (Ioniță ’67) / Neguț (cpt) (Cherchez ’86). Antrenor: Adrian Mihalcea.
Foto: AFC Chindia Oficial
BMG