Chindia întâlnește mâine, 20 aprilie, pe CSA Steaua în cadrul etapei a 4-a a playout-ului Ligii a 2-a.
Meciul se va disputa la Târgoviște, pe Eugen Popescu, începând cu ora 11:00. Interesul pentru acest meci nu este unul ridicat, cel puțin până în acest moment, însă lucrurile pot sta altfel până la ora jocului.
De partea oaspeților, situația e diferită, ultrașii anunțând o prezență masivă, așa cum au făcut și în întâlnirile anterioare. Târgoviștenii au o misiune grea, chiar dacă joacă acasă, din punct de vedere al moralului cât și pentru faptul că întâlnesc echipa de pe primul loc al celei de-a doua grupe a playout-ului, CSA având 34 de puncte, cu 3 mai mult decât Chindia, dar și un meci în minus.
Să sperăm că vine și momentul descătușării. Programul caselor de bilete este următorul:
Vineri, 19 aprilie 10.00-18.00
Sâmbătă, 20 aprilie 9.00-12.00
Online https://bit.ly/BileteMeciChindiaSteaua
Hai Chindia!
BMG