Chindia a efectuat un amical cu FK Csikszereda, în cadrul stagiului de pregătire, de la Miercurea Ciuc. Târgoviștenii s-au impus prin reușita lui Daniel Neguț, din minutul 25, fiul reîntors acasă, după scurta dar frumoasa aventură la campioana CFR Cluj.
Vă prezint formula de joc decisă de Adi Mihalcea, conform celor transmise de club.
Moldovan – Căpușă, Dinu, Ioniță, Riza – Atanase, Passaglia, Vorobjovas, Popadiuc – Neguț, Chamed. Antrenor: Adrian Mihalcea. Au mai jucat: Căbuz, Brînzea, Nanciu, Dima, Celea, Jipa, Cesar Rafael (în probe), Dulca, Șerban, Petre, Zamfir, Dumitrașcu, Cherchez.
Sâmbătă, târgoviștenii vor disputa la Ghimbav un alt antrenament foarte util, în compania celor de la Farul Constanța. În primul joc din cadrul stagiului de pregătire, echipa noastră a remizat cu CS Mioveni, 0-0.
Să sperăm că jucătorii au acumulat, echipa s-a omogenizat, cât de cât, urmând să „dea piept” cu următorul sezon al Ligii 1. Evident, mai e nevoie de întăriri, mai ales în planul ofensiv.
Mâine voi veni și cu un status de la noul Eugen Popescu. O seară bună!
Foto: AFC Chindia Oficial
BMG