Târgoviștenii s-au deplasat la Sfântu Gheorghe pentru meciul cu Sepsi, din cadul etapei 25. Chiar dacă au început bine și au marcat de două ori, prin Cooper (’20) și Akhmatov (’44), gazdele au revenit rapid și au înscris în ultimul minut al prelungirilor primei reprize, prin Rondon, după o ezitare a defensivei noastre.
Partea secundă a început cu același ritm bun, însă tot gazdele au înscris în minutul 56, prin Safranko, care a profitat de o altă „bàlbâială” a defensivei Chindiei. La numai două minute, vulnerabilitatea liniei de fund este din nou vizibilă, însă tabela rămâne neschimbată, urmând ca în faza imediat următoare să oferim o replică prin atacul susținut de Cooper și Popa, ultimul menționat șutând puternic, Niczuly având o paradă foarte bună!
Ritmul este în continuare susținut, se joacă deschis, jocul fiind unul dintre cele mai dinamice din această etapă. Mai sunt 10 minute din meci și echipele devin mai precaute, fazele ofensive fiind tot mai puține. Ultimele minute îi găsesc pe cei de la Sepsi sus, încercând să marcheze golul victoriei. Buș face o preluare frumoasă și nu poate fi oprit decât ținut de tricou. Se anunța o fază promițătoare. Același Buș are o foarte mare ocazie de a înscrie în prelungiri! Sepsi răspunde printr-o ocazie la fel de mare, urmată de o intervenție uriașă a lui Căbuz, care refuză victoria gazdelor, în ultimul minut de joc! E final de meci, unul spectaculos, plăcut ochiului!
Să reținem totuși că am jucat cu o echipă care ocupă loc de playoff, în deplasare, având o prestație solidă! Ținând cont de ocaziile ambelor formații, rezultatul e unul echitabil și de apreciat! Rămânem pe locul 9 momentan, la numai o distanță de un punct de locul 7 și 5 puncte de locul 6!
Tot respectul pentru cei care au încurajat echipa și la Sfântu Gheorghe! Felcitări, Chindia!
Chindia: Căbuz / Ioniță (Orozco ’76), Boldor, Celea, Căpușă / Dulca, Vorobjovas / Popa, Akhmatov (Perianu ’60), Neguț (Chamed ’86)/ Cooper (Buș ’76). Antrenor: Anton Petrea.
Foto: Florian Petrică Lețu
BMG