Târgoviștenii înregistrează prima victorie în campionat, după ce s-au impus la Mioveni, în meciul cu FC Argeș!
Chiar dacă jocul nu a fost unul strălucit, roș-albaștrii au reușit să înscrie de două ori, prin Andrei Șerban (’26) și Moldoveanu, care a executat în minutul 87 un penalty, apărat în primă fază, dar cu minge respinsă în față și introdusă în poartă de executant. Scorul final a fost stabilit în acel moment, 0-2.
De cealaltă parte, FC Argeș pare o echipă debusolată, fără jucători care pot face diferența, aceștia acumulând doar 3 puncte din 3 remize, în 4 meciuri, ocupând momentan locul 16. Chindia a urcat pe locul 7, cu 6 puncte în cont și o posibilitate de a intra într-o perioadă a victoriilor! Și jocul trebuie să devină unul de calitate pentru un parcurs bun în perioada imediat următoare.
Meci greu pentru băieții lui Miriuță la Târgoviște, urmând să întâlnească pe Unirea Slobozia, echipă care ocupă locul 2 (8 pct). Până atunci, urmează meciul din cupă, de la Buziaș, pe 29 august.
Toată aprecierea pentru cei care au făcut deplasarea pentru a încuraja echipa!
Succes!
BMG