Chindia Târgoviște continuă să strălucească în actualul sezon al Ligii a 2-a. Echipa dâmbovițeană a ajuns, astăzi, la cea de-a patra victorie stagională consecutivă, după ce a învins pe Academica Clinceni, cu 2-0. Liderul eșalonului secund, cu maximum de puncte (12), a făcut o nouă demonstrație de fotbal în campionat, iar Cherchez a fost imperial. Revenit pe teren după o accidentare, atacantul târgoviștean a adus de unul singur victoria Chindiei, după ce a realizat „dubla” în prima repriză. Prima reușită a semnat-o în minutul 19 la capătul unei erori defensive a gazdelor, iar al doilea gol l-a marcat pe final de repriză (42), când l-a învins pe Matache din pasa lui Honciu. După “doppietta” cu Academica, Cherchez a ajuns la cota 5 în campionat, fiind principalul golgeter al echipei antrenate de Nicu Croitoru, dar și unul dintre cei mai prolifici atacanți din Liga a 2-a. Chindia ar fi putut obține un succes și mai clar cu ilfovenii, dar Honciu, Pătru și Cherchez s-au jucat cu ocaziile la poarta adversă. La fel ca la Berceni și în deplasarea de la Clinceni, gruparea de lângă Turnul Chindiei a fost încurajată din tribune de un grup de 25 de suporteri târgovișteni. Echipa lui Croitoru va evolua în etapa a 5-a, pe teren propriu, împotriva lui CSM Râmnicu Vâlcea.
Academica Clinceni – Chindia Târgoviște 0-2 (0-2)
Marcator: Cherchez (19, 42).
Academica: Matache – Vențer, Marin, Crișan, Fota – C. Gheorghe (64 Gojnea), Udrea, Chebac (46 Pădurețu), Ștefan – Antohi, Coman (74 Butean). Antrenor: Mugur Bolohan.
Chindia: Meilă – Pătru, Vătavu, Ispas, Martac – Parghel, Honciu, L. Mihai, Stoica (88 Roșciugă) – Neguț (80 Nisipeanu), Cherchez (82 Pencea). Antrenor: Nicu Croitoru.
Ionuț Parghel