kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

CHINDIA. Bonusuri pentru cei mai rapizi târgovişteni!

Fotbaliştii de la Chindia au parte de zile infernale în cantonamentul de la Peştera. Marţi şi miercuri au fost programate serii de alergări în pantă, alergări uşoare pe distanţa de şapte kilometri, dar şi … o şedinţă tehnică în care antrenorul Stoican le-a expus jucătorilor principiile sale tehnico-tactice.

Marţi după-amiază, jucătorii Chindiei au efectuat un program de alergare în pantă, 8 serii a câte 100 de metri fiecare, urmat de lucru în sala de forţă şi refacere la saună şi bazin. Înainte de cină, în cadrul unei şedinţe tehnice teoretice, antrenorul Flavius Stoican a prezentat câteva principii de joc pe care se va pune bază în următoarele partide pe care Chindia le are de disputat: „Sunt convins că toţi, indiferent de postul pe care jucaţi, ştiţi ce aveţi de făcut, dar trebuie să ştiţi şi cum anume vă voi cere eu, la un moment dat, să abordaţi o anumită fază a jocului”, le-a spus tehnicianul Chindiei elevilor săi, care a prezentat situaţii specifice pentru diferite posturi, atât în faza de apărare, cât şi în cea de atac.

Ziua de miercuri a debutat cu sesiunea de alergare matinală, constând în parcurgerea a sapte kilometri în 30 de minute. La şedinţa premergătoare antrenamentului de fond, Flavius Stoican i-a motivat în plus pe jucătorii Chindiei: „Aţi văzut că azi dimineaţă la alergare nu au fost Rădoi, Peri, Verdeş, Dobre şi Pătru. Este un bonus pe care vreau să-l acord celor care se pregătesc foarte serios şi scot timpi sub baremurile pe care le-am impus. Astăzi le-am dat lor ţinând cont de vârstă, dar mă gândesc deja şi la Honciu, Şerban, Dinu şi nu doar ei”, a încheiat Flavius Stoican.

Antrenamentul de prânz a constat în trei serii de alergare, a câte 2.000 de metri fiecare.

A venit şi Mihăescu!

Aşa cum liga2.ro a anunţat de câteva săptămâni bune, printre fotbaliştii vizaţi de Flavius Stoican pentru un transfer la Chindia se află şi Mădălin Mihăescu, jucător cu care tehnicianul a lucrat şi la Minerul Mehedinţi, dar şi la Dinamo II. Mihăescu a ajuns marţi în cantonamentul Chindiei de la Peştera.

Fulare pentru fani

Site-ul suporterilor, www.chindiatargoviste.ro, intentionează să lanseze saptămâna viitoare comanda de 80-100 de fulare în culorile echipei favorite, roşu şi albastru. Fiecare fan ar trebui să cotizeze cu 19 lei pentru un fular. La rândul său, preşedintele Mihai Neguţ a anunţat că în curând Chindia va avea un fanclub şi un magazin oficial cu articole pentru suporteri, fără a preciza însă o dată exactă.

 

Text: www.liga2.ro

Foto: FC Chindia Targoviste

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media