kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Chindia ajunge la a 3-a înfrângere consecutivă în campionat, după un meci cu goluri care au venit în urma unor greșeli…

Târgoviștenii pierd la scor meciul din această seară, disputat la Craiova.

Chiar dacă au avut un început bun, băieții lui Toni Petrea au primit repede gol, în minutul 22, prin Crețu,, care a scăpat lejer din marcaj și a înscris simplu, urmând ca 9 minute mai târziu, Markovic să majoreze, printr-o execuție de efect, un lob foarte frumos, după greșeala lui Celea care pune pe contraatac gazdele.

La numai 1 minut, aceleași Celea ratează un penalty, după o pătrundere foarte bună a lui Cooper, care depășise toată apărarea adversă. Aici a fost evidențiat al doilea moment decisiv al partidei, urmat de eliminarea lui Chamed, în minutul 42, după o intervenție tare, intârziată…

Partea secundă a fost la discreția Craiovei, care a mai înscris un gol, în minutul 65, printr-un șut sănătos al lui Mitrea, după un luft al lui Ioniță și o așezare foarte bună. A urmat o perioadă de uzură, care a mai înregistrat ocazii de gol la poarta Chindiei, tabela nefiind totuși schimbată, după cele 3 goluri, care au venit în urma unor greșeli nepermise.

În urma aceatui rezultat, Chindia ocupă momentan locul 12, cu 21 de puncte, la egalitate cu Botoșani, care are un meci în minus, în timp ce Craiova urcă pe podium, peste Rapid, care coboară pe 4, cel puțin până la meciul de mâine, de la Arad.

Pentru târgovișteni a fost ultimul joc oficial din acest an, dintr-o serie negativă de 3 înfrângeri consecutive, după perioada foarte bună înregistrată de când Toni Petrea a preluat echipa. Avem nevoie de întâriri, să scăpăm de emoțiile retrogradării…Să sperăm că vor veni, pe lângă finalizarea noului Eugen Popescu, fiind un element foarte important în această ecuație.

Un grup de susținători a însoțit echipa la Craiova.

Foto: AFC Chindia Oficial

BMG

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media