kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Cei mai mici atleți de la CS Târgoviște, de opt ori pe podium la Campionatul Municipiului București de sală! Sonia Ilie a obținut aurul la 200 m

Cei mai mici atleți de la Clubul Sportiv Târgoviște au strălucit la ediția din acest an a Campionatului Municipiului București de sală pentru copii U9, U10, U11, U12, U13 și U14, găzduit de sala de atletism „Ioan Soter” din București, la sfârșitul săptămânii trecute. După o serie de evoluții foarte bune, elevii Desdemonei Banu-Ionescu au reușit să urce de numai puțin de opt ori pe podiumul de premiere.
Cel mai bun rezultat dintre micuții noștri sportivi a fost înregistrat de Sonia Ilie, la Under 13. În proba de 200 m, inimoasa atletă a terminat cursa pe primul loc, cu timpul de 29.20. Astfel, după ce și-a depășit toate adversarele, Sonia a intrat în posesia medaliei de aur.
O altă probă în care Sonia s-a prezentat foarte bine a fost și cea de 60 m. La capătul acesteia, atleta a terminat pe locul 2. Tot pe a doua treaptă a podiumului au mai încheiat Sabin Dinu (U9 – 200 m), Călin Dinu (U10 – 200 m), David Ionescu (U11 – 200 m) și Ștafeta masculină de 4X100 m, alcătuită din D. Ionescu, V. Vintilă (prof. Marius Bădiceanu), D. Coman și P. Tudorache.
Pe locul 3 au terminat David Coman (U11 – 200 m) și Iris Anica (U12 – 600 m). Aproape de podium a încheiat Patrick Voinea (U13), atlet ce a terminat cursa de 1500 m pe locul 4.
Alți sportivi care au reprezentat CS Târgoviște la ediția din acest an a Campionatului Municipiului București de sală au mai fost Melisa Dincă (U11 – 200 m și 50 m garduri), Patrick Voinea (U13 – 800 m), Patricia Tulea (U9 – 200 m), Maria Ilinca (U11 – 200 m), Vladimir Vintilă (U12 -200 m și 50 m), Mara Stan (U13 – 200 m și 60 m) și Ștafeta feminină de 4X100 m, formată din M. Dincă, M. Ilinca (prof. Marius Bădiceanu), T. Enache și I. Anica.
La competiția de la sfârșitul săptămânii trecute s-au prezentat peste 900 de sportivi, care au reprezentat 20 de cluburi din țară.

Foto și text: Clubul Sportiv Târgoviște

img 20250318 wa0014

img 20250318 wa0027 img 20250318 wa0022 img 20250318 wa0023 img 20250318 wa0024 img 20250318 wa0025 img 20250318 wa0026 img 20250318 wa0017 img 20250318 wa0018  img 20250318 wa0020 img 20250318 wa0021  img 20250318 wa0016 img 20250318 wa0015

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media