kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Accidentări multe lângă Turn. Probleme de lot pentru Chindia înaintea meciului cu Tărlungeni

Chindia afişează numeroase probleme de lot înaintea meciului cu Unirea Tărlungeni. Conducerea tehnică de pe „Eugen Popescu” are mari dureri de cap după ce numai puţin de cinci jucători acuză probleme medicale. Printre componenţii roş-albaştri care se află pe mâna medicilor sunt Vătavu, M. Dan (ambii cu întinderi mai vechi) , Ene (operat la cavitatea bucală pentru o infecţie), B. Matei (contractură) şi Parghel (contuzie). Până la startul partidei cu braşovenii doar ultimii doi păstrează anumite şanse de a deveni apţi de joc. Antrenorul Nicu Croitoru speră totuşi ca toţi cei cinci să-şi revină în totalitate pentru dubla de „foc” de săptămână viitoare cu Gaz Metan Mediaş (11 noiembrie) şi Universitatea Cluj (14 noiembrie), unde ambele partide vor fi susţinute în deplasare. Întâlnirea dintre Chindia şi Unirea Tărlungeni va avea loc sâmbătă (ora 11.00), pe „Eugen Popescu” şi va reprezenta ultimul joc al târgoviştenilor din turul sezonului regulat pe teren propriu. Înainte de duelul dintre cele două echipe, Chindia ocupă locul 4 în seria B2, iar Unirea poziţia a 13-a.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media