kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

 VOLEI: CSM Târgoviște s-a calificat în semifinalele Cupei

 

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște și-a asigurat în această după-amiază calificarea în careul de ași al Cupei României. Formația dâmbovițeană a obținut la pas accesul în semifinalele întrecerii după ce a trecut, la pas, de Unic Piatra Neamț, în dublă manșă, cu scorul de 3-0. Cum ambele dispute au avut loc în Sala Sporturilor din Târgoviște, CSM a defilat de fiecare dată la fileu. În cel de-al doilea joc, trupa lui Dragan Nesic a fost din nou de neoprit, câștigând disputa la capătul a tot trei seturi, cu 25-15, 25-18 și 25 -6. În manșă secundă a duelului, dintre jucătoarele care s-au aflat pe foaia de joc, singura care nu a evoluat deloc pentru vicecampioan României a fost Cati Ghiță. Calificarea în semifinale a adus multă bucurie în rândul oficialilor de la CSM Târgoviște. “Ne-am îndeplinit cu brio obiectivul în sferturi. Am obținut o calificare meritată în semifinale, iar echipa s-a comportat foarte bine împotriva adversarului din Piatra Neamț. De acum înainte trebuie să ne axăm pe campionat pentru că ne așteaptă o perioadă în care vom juca meciuri foarte tari, împotriva unor adversari precum Dinamo București, CSM București, Unic Piatra Nemț și CS Volei Alba Blaj”, ne-a declarat Gabriel Boriga. Cel mai probabil, în semifinalele Cupei, CSM o va înfrunta pe Știința Bacău, formație care va evolua, în sferturi, împotriva Penicilinii Iași.

Ionuț Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media