Aurel, un bărbat de 40 de ani, din Sălcuța (Titu), trăiește în condiții inumane, după ce modesta sa locuință a fost cuprinsă de flăcări la începutul lunii ianuarie. Bărbatul a rămas sub cerul liber. A reușit să-și amenajeze un spațiu din resturile locuinței pe care focul nu le-a distrus. Condițiile sunt mai proaste decât într-un adăpost de animale. Pe 20 ianuarie, Aurel a făcut o solicitare primăriei Titu pentru acordarea unui ajutor. Nu are soție sau copii, iar frații lui nu îl pot ajuta. Spune că a făcut nenumărate drumuri la primăria orașului, unde nu a impresionat pe nimeni.
Cazul său a fost relatat pe o pagină de socializare de fostul viceprimar al orașului Titu, Vlad Oprea. Lider al consilierilor local PSD, Oprea spune că primăria a acordat, nejustificat, nenumărate ajutoare sociale de până la 1.000 de lei, totalul sumelor ridicându-se anual la aproximativ 200.000 de lei. Oprea spune că aceste ajutoare sunt acordate în funcție de apartenența sau simpatiile politice ale solicitanților. Dacă acestea coincid cu ale primarului, ajutorul este garantat.
“Pe primarul de la Titu îl cunoaștem cu toții! Cei mai în vârstă îl știți de când vă turna în pahare la restaurantul de pe peronul gării ! (pe unii vă și turna).
Vreau să vă zic că și acum are aceeași lipsă de caracter, ca atunci !
Anual, crezând că-l mai votează cineva, el oferă din bugetul local ajutoare de urgență de aproximativ două miliarde lei vechi (200.000 ron) .
O parte dintre solicitări sunt absolut justificate, oamenii nu vin de drag la primărie, chiar au nevoie de ajutor!
În schimb, daca te doare măseaua, daca te doare un picior, daca ești rudă cu el, dacă lucrezi la el la brutărie, faci o cerere și primești ajutor de la primărie de minim 1000 ron, în funcție de caz..
Trebuie doar să votezi PNL sau partidul din care el face parte la acel moment (că schimbă partidele, consilierii locali și viceprimarii).
Din 2016 încoace a rămas cu 4 consilieri din 13 și a schimbat 3 viceprimari, iar in 2015 a schimbat 3 partide în 3 săptămâni!
Am întâlnit ieri un om din Sălcuța, a cărui casă a ars în ianuarie 2019, care doarme în ceva ce nu poate fi numit nici măcar magazie, un om care mi-a zis că a fost de zeci de ori la primărie și la primar să ceară ajutor!
De fiecare dată a fost refuzat!
Fac un apel la serviciul de asistență socială din cadrul Primăriei Titu, la cei de la Gospodăria Orășenească, la administratorii SALUB si URBAN să meargă AZI la acest om în Sălcuța (după ce termină programul de campanie electorală), să găsească o soluție să-l ajute!
Legea permite!
Au pus termopane unor apartamente din oraș care nu erau în programul de reabilitare, au trimis lemne, piatră, ciment, tablă rezultată din demolări și din reabilitarea blocurilor unor ” simpatizați ” care votează cum zice primarul!
Asta s-a putut face, deși e pe lângă lege!
Sper să rezolve( legal de data asta) și cazul din Sălcuța!” a scris Oprea pe facebook.