COMUNICAT DE PRESĂ
Fundația Județeană pentru Tineret Dâmbovița, Fundația Națională pentru Tineret și Fundația Județeană pentru Tineret Timiș dau startul consultărilor cu tinerii din județul Dâmbovița în cadrul proiectului comun „Tinerii și Fundațiile Județene pentru Tineret”, finanțat în cadrul programului ERASMUS +.
Consultările vor avea loc în perioada 20-22 noiembrie 2022 la Casa Tineretului din Târgoviște, unde, timp de 3 zile, tinerii participanți vor avea ocazia de a identifica și explora nevoile lor din comunitate, venind apoi cu propunerea de soluții pentru rezolvarea acestora. Mai mult, pentru a reuși cu adevărat să își facă vocea auzită, în cea de a treia zi, în cadrul activitățiilor, tinerii vor sta față în față cu reprezentanți ai autorităților publice locale, astfel încât împreună să găsească răspunsuri la nevoile colectate și dezbătute.
Participarea în cadrul sesiunii de consultare este gratuită, fiind deschisă tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani care locuiesc în Dâmbovița. Formularul de înscriere împreună cu detalii suplimentare pot fi găsite la următorul link: https://forms.office.com/r/QYDfm12p5J
Totodată, prin această activitate, urmărim să contribuim la îndeplinirea obiectivelor Anului European al Tineretului în România, sprijinind tinerii, inclusiv prin activități pentru tineret, în special tinerii cu mai puține oportunități, din medii defavorizate și diverse sau care aparțin unor grupuri vulnerabile și marginalizate, pentru a dobândi cunoștințe și competențe relevante și pentru a deveni astfel cetățeni activi și implicați, inspirați de un sentiment european de apartenență.
Personă de contact: Neda Darius, Președintele OPEN- Organizația pentru Prioritizarea Educației conform Normelor, [email protected], 0799961483.
Scurtă descriere:
Fundația Națională pentru Tineret (FNT), este unica structură neguvernamentală pentru tineret de drept privat și utilitate publică legal constituită în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea Tinerilor nr. 350/2006, în a cărei adunare generală sunt desemnați ca membri reprezentanții Fundațiilor Județene pentru Tineret din țară și a Municipiului București. FNT este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică și fără scop lucrativ.