kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Mărturie din penitenciar: “Eram sigur că tata mă va scăpa. Am lăsat în urmă o familie distrusă!”

„Când am fost condamnat aveam 23 ani. Nu stiu ce aş putea să vă zic, dar e greu! E greu când ajungi aici! Nu pot să vă dau sfaturi dar, aveţi grijă ce faceţi! Odată ajunşi aici, esti rupt de realitate. Şi când ieşi afară eşti schimbat din toate punctele de vedere. Eram student, anul 4 la facultate, aveam o viaţă normală, până când s-a întâmplat, ceea s-a întâmplat şi viaţa mea a devenit anormală. Te gândeşti la consecinţe mult pre tâziu. Eram sigur că tata mă va scăpa. Am lăsat în urmă o familie distrusă!” este mărturisirea unui tânăr de 30 de ani, încarcerat la Penitenciarul Mărgineni pentru o faptă cu violenţă. Povestea a fost împărţăşită unui grup de 12 elevi din cadrul Colegiului Naţional „Constantin Carabella” coordonaţi de prof. Simona Zepişi şi 12 studenti ai Facultaţii de Drept şi Ştiinte Social Politice din cadrul Universităţii Valahi, coordonaţi de lect.univ. dr. Olivian Mastacan, în cadrul proiectului educaţional „Dincolo de aparenţe”. Activitatea a fost organizată în colaborare cu Centrul de Reeducare Găeăti, Poliţia Municipiului Târgovişte, Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Social Politice din cadrul Universităii Valahia.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media