În cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi, 11 aprilie a.c., în Piața Mihai Viteazul din Municipiul Târgoviște, pictorul Mihai Șerbănescu, inițiatorul evenimentului Calea Luminii, a vorbit despre însemnătatea acestui obicei care va avea loc, și în acest an, pe data de 13 aprilie, după slujba de joi a Celor 12 Evanghelii.
„Când am inițiat această mișcare, gândul meu la momentul respectiv a fost să fac o dată. Am avut o expoziție aici unde noi am avut galeriile de artă și de aici, din Piața Mihai Viteazul, până la Gară, m-am gândit să fac acest gest pe care, de fapt, târgoviștenii îl fac. Cu ajutorul lor se înfăptuiește lumina. Iată că s-a rostogolit în timp și în jur de 50 de ore, dacă cerul ne lasă și nu plouă, o să avem cea dea 24-a ediție”, spune Mihai Șerbănescu.
Această Cale a luminii a devenit o tradiție pentru târgovișteni, un eveniment admirat de întreaga țară datorită căruia Lumina Sfântă este purtată pe străzile Cetății în semn de recunoștință pentru sacrificiul făcut de Mântuitor. Anul aceste 2024 de candele vor fi purtate în mâini de credincioși și așezate apoi ca într-o mare de lumină în piața Mihai Viteazul.