La nivel mondial, în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, nu doar în România, rata natalității a scăzut dramatic. Deși există multe păreri și speculații, am putea spune liniștiți că principala cauză pentru rata natalității în scădere este costul creșterii unui copil în România.
Clubul Copiilor a realizat un studiu încercând să determine de câți bani are nevoie un român pentru a crește un copil până la vârsta de 19 ani, adică până la terminarea liceului.
Pentru primul copil e nevoie de 594 070 de lei, iar pentru cel de-al doilea, dacă se presupune că se mai folosesc haine sau materiale didactice de la primul, costul de creștere ajunge la 417 898 de lei.
Trebuie precizat că aceste sume au fost calculate doar luând în considerare costurile necesare educației, costurile pentru sănătate, la nivel de bază, alimentația de bază și alte costuri la minimul decent posibil. Deci în aceste sume de bani nu se încadrează hainele de firmă, telefoanele de ultimă generație, mașina luată la 18 ani sau costurile pe care un părinte trebuie să le acopere pentru a-și sponsoriza copilul într-un sport, de exemplu.
Așadar, dacă vrei să primești o cană de apă la bătrânețe trebuie să pregătești un minim de 600 000 de lei. Dacă vrei două, necesarul este de un milion de lei. Specialiștii spun că aceste cifre vor duce la o rată de natalitate și mai mică.