kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Sistemul de Gospodărire a Apelor Dâmboviţa angajează muncitor necalificat

Sistemul de Gospodărire a Apelor Dâmboviţa organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de muncitor necalificat în cadrul Staţiei Hidrotehnice Târgovişte – punct de lucru Runcu – Judeţul Dâmboviţa.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

31 decembrie 2015, ora 14:00: termen limită de depunere a dosarelor;

05 ianuarie 2016, ora 10:00: proba scrisă;

data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Sistemul de Gospodărire a Apelor Dâmboviţa, din Târgoviște, Calea Ialomiţei nr. 1 bis, telefon 0245/212.690, interior 18.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media